Pagina de intrare->Activitatea la episcopia Romanului


PS GHERASIM SAFFIRIN

Pagina de intrare
Viața
Activitatea la
     Seminarul din V
âlcea

  * Partea I
;  Partea aII-a
  La episcopia Romanului
La Mănăstirea Frăsinei
Poze

 

 

Contact:

e-mail:
monahmiron@yahoo.com
             
     
 

 

P.S. GHERASIM SAFFIRIN

(1849-1922)

 

Activitatea

II.

PS Gherasim Saffirin

sursa AXA NeamuluiI

II.2. Activitatea părintelui Gherasim ca episcop al Romanului

 

„A ajuns episcop într-un timp când mai prin toate eparhiile țării mișunau samsari, care se interesau de zestrea ce luau seminariștii și teologii când se căsătoreau, pentru ca să știe apoi, cât trebuia să contribuie fiecare ca preț al admiterii la hirotonie.

Totul se făcea și se desfăcea prin politică și simonie. Mulți dintre șefii bisericești permiteau totul amicilor și subalternilor lor. În astfel de condițiuni numai de o bună administrație nu putea fi vorba.

Își păstorește eparhia cu deplină responsabilitate cu conștiința de „pândar în via Domnului” ca dator să facă dreptate „cu ajutorul luminilor ce vi le pun la îndemână Sfânta Scriptură și Sfânta Tradițiune” nelăsând sufletul să se piardă ci să-l mântuiască.

În hirotoniri și în numirile de preoți la parohii caută să fie strict canonic și legal înlăturând orice abuz. Preoților și subalternilor săi le cere o corectitudine exemplară ca nu cumva prin atitudini necorespunzătoare statutului lor să devină pricină de defăimare a Bisericii lui Hristos. Iar atunci când vreunul din aceștia era umbrit de acuzări neclarificate, P.S. Saffirin îi suspenda din funcție sau îi oprea de la slujire obligându-i să-și limpezească situația pe calea justiției sau a consistoriului.

Pe plan social caută îndreptarea moravurilor păstoriților săi aflați într-o societate care își pierduse simțitor orientarea creștină românească. Astfel, în eparhia sa oprește cununiile în post și muzica instrumentală (fanfara) la înmormântări. Însuflețit de această dorință nu va lăsa fără „epitimie duhovnicească” nici un caz de fărădelege pe care protopopii sau preoții i-l aduceau la cunoștință.

Spre folosul sufletesc al credincioșilor traduce din grecește și tipărește carte de învățături de morală creștină Legea și poruncile lui Dumnezeu de Filaretos (București, 1905).

În 1901, în temeiul Legii clerului, are inițiativa formării unui fond misionar eparhial. El propune credincioșilor și clerului mirean să dăruiască de bună voie câte 5 bani pe săptămână, „căci pe dădătorul de bună-voie îl iubește și-l primește Dumnezeu, și să se treacă într-un registru numele său când dă, ca să se știe din neam în neam și după moartea noastră cine e acela care a dat și să fie pomenit la Sf. Liturghie numele lor. Și dacă din neamul lor a rămas cineva în nenorocire, scăpătat să se aibă în vedere după registrul Bisericii și să i se dea câte o pereche de încălțăminte, ori o haină ca să nu moară de frig iarna, să facă și alte acte de binefacere, după ce Biserica își va satisface trebuințele sale.”

Înainte de izbucnirea răscoalei țărănești din anul 1907, în anumite cercuri, se făcea aprecierea că mortalitatea infantilă, o adevărată calamitate în acel timp, se datorește postului pe care l-a introdus și pe care-l aplică Biserica. Episcopul Gherasim a dat un răspuns ce pune în lumină rigorismul său moral: «Nu din această cauză mor copiii ci din cauza mizeriei în care sunt ținuți, că n-au ce mânca, nici de post nici de frupt, a lipsei de îmbrăcăminte, de igienă, a bolilor infecțioase.»

Primăvara anului 1907 îl află grav bolnav, pe patul de moarte. După cum mărturisește, nefiind în stare să meargă în fiecare sat să spună cuvântul mângâietor și dulce mai pe larg, a făcut o telegramă în care scria: „Fiți cuminți, și Dumnezeu are să vă blagoslovească, iar de nu veți fi cuminți și vă veți apuca de tulburări, să faceți rușine Neamului și Bisericii, atunci să știți că dați peste mine, și ce pot să vă fac, vă fac.

Nu pot să am împărtășire duhovnicească cu omul care se răzvrătește împotriva ordinii în stat; să știți dacă muriți ca răsculați nu veți fi îngropați creștinește ci ca dobitoacele.”

În cele „foarte puține cazuri nenorocite ce s-au întâmplat în timpul răscoalelor”, a lucrat cu iubire de oameni, la rugămintea familiilor, dezlegându-i post-mortem.

Ca episcop caută să repare stricăciunile pricinuite mănăstirilor de regimul lui Cuza. Astfel reînființează mănăstirea de călugări Savu, cu hramul Schimbarea la Față situată în comuna Poduri județul Bacău.

Foarte bun slujitor bisericesc și un bun cunoscător și compozitor al cântărilor bisericești publică în perioada episcopatului său două lucrări: Răspunsurile la Sfânta Liturghie pe glasurile 1, 3, 4 5, 6 și 7, București 1907, respectiv Culegere de cântări bisericești, București 1908.

A doua lucrare cuprinde în prima parte „Cântări bisericești compuse, traduse și prelucrate de adormitul întru fericire Iosif Naniescu, Mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar în partea a doua se găsesc „Cântări bisericești compuse și prelucrate, de mine Gherasim Episcopul Eparhiei Romanului”.

Preocupările lui de liturgist îl fac să fie ales în 12 mai 1910 membru în comisia sinodală de cercetare a lucrărilor de muzică bisericească. La 11 mai 1910 este ales în comisia sinodală de revizuire a textului Bibliei „căci e bun elenist și adânc cunoscător al scrierilor Sfinților Părinți”.

Recenta publicare a Filocaliei de la Prodromu ni-l descoperă pe vlădică între cei au participat la apariția traducerilor acestei lucrări în limba română. Din însemnările acestei cărți aflăm că: „Cele 700 de capete Teologhicești ale Sfântului Macsim Mărturisitorul, precum și suta a doua a Sfântului Calist Sfântului Grigorie Palama, după o cercetare de aproape 12 ani neputându-să afla pe nicăieri traduse, noi, după îndemnurile și binecuvântarea Preasfințitului Gherasim Sanfirin, Episcop al Romanului am rugat pe învățatul Monah Aristovul Lavriotul de ni le-a tradus pe toate acestea…”. El a urmărit și a încurajat, așadar, pregătirea Filocaliei românești și ca recunoștință a primit un exemplar dactilografiat, acela de pe care și-a procurat o copie părintele Stăniloaie convins că traducerea a fost făcută de episcopul însuși.

Interesul pentru textele filocalice este consecința preocupării episcopului pentru lucrarea rugăciunii minții și a nevoințelor de curățire a sufletului de patimi. Cuvântul său rostit la 28 martie 1902 cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la apariția revistei Biserica Ortodoxă Română este edificator: „Omul care lucreză numai lucrul corporal și sufletesc fără cel spiritual, încă n-a aflat calea binelui, și pentru aceasta lucrul lui se numește secundar; cel ce lucrează lucrul spiritual a aflat calea și pre însuși binele și lucrul lui pentru acesta este principal, pentru că zice Duhul Sfânt prin Profetul David: «Domnul din cer a privit peste fii oamenilor ca să vadă dacă este cel ce înțelege sau cel ce caută pe Dumnezeu» (Ps. 13, 2), și văzând că păcătoșii sunt numai corporali și sufletești și era nimenea dintre ei spiritual, adaugă: «Toți s-au abătut împreună netrebnici s-au făcut, nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul.» (Ps.13, 2).

Cele câteva schițe de portret făcute de unii dintre contemporanii săi caută să surprină unele trăsături ale firii și caracterului fostului episcop de Roman. „Venind în Episcopie, nu se putea să nu văd pe Episcop. Gherasim Safirin mi-era cunoscut numai din zvon și anume din zvon de laudă. L-am cunoscut acum mai de aproape. Dacă izbutesc să-mi redau nimerit impresiunile, printr-o figură, mi-a apărut ca o columnă frântă, într-un pustiu, ori într-un loc pustiu, locuit încă de beduini ori de iloți. Am aflat despre aspra disciplină călugărească pe care și-o impune și o impune tuturor celor de subt el, despre formalismul scrupulos în care crede ca în cuvântul mântuirei, despre cuviința lui monahicească si despre alte câteva particularități care-i sunt, în mare parte, spre toată lauda. Dar acest biet Gherasim Safirin a uitat ori n-a știut niciodată că episcopul, pe lângă călugăr, trebuie să mai fie și general și dregător și alte multe lucruri, după timp și după împrejurări. El a transportat, pur și simplu, chilia lui călugărească, la reședința episcopală. Din subalternii lui spirituali voiește să scoată niște maeștri ai chipului călugăresc, din tipicul bisericesc nu vrea să lipsească un „Doamne miluiește”, din toată seculara și stufoasa Formă a cuviințelor, a datinelor, și a practicelor de tot felul, interne și externe, ale Bisericei noastre, nu admite să lipsească nici o frunză, nici un spic (cruci, mătănii, detalii fără număr...). Iar marea turmă laică, iar nevoile ei, iar boalele ei, iar lecuirea ei, iar vizitarea și pășunarea ei rămân, cu durere, vecinic dincolo de zidul chiliei cuviosului monah.

Seara, a ținut serviciul ca la un ceas; a doua zi - o zi absolut fără nici o distincțiune bisericească - ca la 3 ceasuri și jumătate. Două ceasuri au ținut lecturile și cântările pregătitoare și restul Leturghia. Episcopul a stat (și stă totdeauna) în altar, rezimat de zid.”; „Episcopul Gherasim este un bărbat întreg, e realizarea acelui tip sufletesc pe care ni-l propovăduiesc în școli și cărți dascălii și cugetătorii.” Îndată după moartea episcopului, arhimandritul Iuliu Scriban scria: „Din cauza cugetărilor sale, și chemarea de episcop o vedea cu totul altfel decât o vedem noi.

Stătea închis în casă, citea din cărțile călugărilor de altădată, medita noaptea fără a aprinde lumina, se hrănea neîndestulător, cu post aspru, până ce medicii i-au spus la Roman că ori mănâncă, ori moare.

Așa era în convingerile sale și avea scrupulul conștiinței de a urma potrivit lor.

Avea o adorație extremă pentru monahism. Fără de îndoială, vrednic de admirat pentru puterea înfrânării sale, pentru lepădarea de lume pentru o sferă care nu mai este a desfătărilor și a vremelniciei pământului. Vrednic de admirat într-o lume care e atât de neputincioasă de a se lepăda până de cele mai mici pofte ale animalității sale.

Episcopul Gherasim era un om de alt tipar și de alte înclinări decât cele în care trăim noi. Într-însul trăia virtutea pusnicului. Era omul al cărui suflet nu trăia în lumea contemporanilor săi; dacă pe de o parte era pentru unii de neînțeles, pe de altă parte impunea altora prin mireasma sfințeniei.”

În luna martie a anului 1909 a atacat direct, în parlament și în Sfântul Sinod, politica statului de a-și subordona conducerea Bisericii. În același timp a apărat cu înverșunare, dogma plenitudinii harurilor dumnezeiești ale episcopului, care era atinsă grosolan de pretinsa reformă bisericească a lui Spiru Haret exprimată prin Legea Consistoriului atunci supusă votării. Prin acesta lege episcopatul era lipsit de dreptul de hotărî direct, prin Sfântul Sinod, în problemele materiale și de administrație ale Bisericii. Acestea se decideau prin vot de către Consistoriul superior bisericesc, unde episcopatul era minoritar și căpătau putere executorie numai prin semnătura ministrului de culte.

Întrucât Biserica era pusă în fața unei legi cu caracter eretic, și întrucât raportorii ei din parlament, Mitropolitul primat Athanasie Mironescu și a Mitropolitul Moldovei Pimen Georgescu, nu au voit așezarea ei în hotare canonice autentice, în luna octombrie a anului 1909 episcopul Gherasim rupe orice legătură canonică cu aceștia și îi osândește ca eretici.

Evoluția crizei bisericești amplificată prin aducerea de învinuiri reciproce o vom prezenta separat în capitolul următor. Ea s-a finalizat printr-un proces sinodal în iunie 1911.

Depus din treaptă vlădica a fost alungat din de la Roman cu brutalitate. Acest trist episod a fost sancționat de N. Iorga într-un articol din Neamul Românesc intitulat O ticăloșie: ,,Cazul Ghenadie n-a învățat minte pe nimeni.

Episcopul de Roman, fostul Episcop de Roman, după judecata Prea Sfințitului Pimen și a celorlalți, a fost ridicat cu poliția din Roman, unde se dusese, și expediat cu automobilul la București.

Aceasta se cheamă o ticăloșie.”

 
 

 
           

Pagina de intrare | Scurtă biografie  | Mesaje rostite la slujba de înmormântare | Mărturiile autorului | Poze ale părintelui | Sfaturi ale părintelui | Secvenţe video | Cărţi apărute | Mănăstirea Frăsinei | Rugăciuni (ieroschim.Silvestru Florescu) | Părintele Paisie | Legături