“În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun şi ce e rău să laşi în voia lui Dumnezeu.”

Mănăstirea Frăsinei

Athosul românesc

 

Pagina de intrare Mănăstirea Frăsinei

Hramul mănăstirii: Adormirea Maicii Domnului și Sf. Ioan Botezătorul

Pagina de intrare


Mănăstirea Frăsinei

Hramul
Legământul Sf. Calinic
Istoricul vechi
 ▫ Stareţii Mănăstirii Frăsinei
 ▫ Obiceiuri
Istoricul nou

  Cuvânt către cititor
 
Prima perioadă

  A doua perioadă

 Stareţi

      ▪ Perioada 1760-1863

      ▪ După 1863

Starea actuală

Arhitectura şi pictura
Canoanele Sf. Calinic

Specificul mănăstirii
Foto
Materiale audio


Istoric actualizări

18 sept. 2015 - Vieţile Sfinţilor
07
nov. 2011 - Gherasim Saffirin  
20 sept. 2011 -
Canoane de rugăciuni  
  23 dec 2010 -Măn. Frăsinei actualizare
    2 feb. 2010 -
M
ărturii de la cititori 
 17 dec. 2009 - Blog 
 19 nov. 2008 - Audio-Video P
ărintele Paisie

 
 1 nov. 2008 - Motor căutare
 22 oct. 2008 -
Mănăstirea Frăsinei
 


29 dec. 2012 - Drumul este curatat; se poate ajunge la manastire
     
 

 

Istoricul nou al Mănăstirii Frăsinei

alcătuit de  †Ieroschim. Silvestru Florescu

Istoricul acestei Sfinte Mănăstiri Frăsineiul, numită așa pentru copacii cei mulți de frasini, este întocmit după Vechiul Istoric și după alte acte ale Mănăstirii și din mărturia a mai mulți Părinți din cei mai vechi, vrednici de credință; Începându-se  întru acest fel.

Sosirea celor doi monahi: Ilarion și Ștefan

În anul Mântuirii 1710, pe timpul Domnitorului al Munteniei, N. Mavrocordat, fiind ca Episcop al Râmnicului, Damaschin român de neam,  au fost numit și dascăl, cu neamul fiind de la Buzău. Din cauza deselor răzmerițe ce se făceau în țară, au venit, nu se știe de unde, 2 monahi, de neam bulgari, unul cu numele Ilarion și al doilea Ștefan, ascunzându-se în aceste locuri de păgânii turci. După ce s-au mai liniștit războaiele în țară, sus numiții monahi, s-au dus la Sf. Episcopie de la Prea Sfințitul Inochentie, care au fost după Damaschin, și au cerut Binecuvântare, ca să facă o Bisericuță la acest loc numit Frăsineiul, ca să fie cu hramul Nașterea Sfântului Ion Botezătorul.

Cererea celor doi monahi: "de a nu fi acest Schit sub nici o stăpânire Bisericească sau Civilă"

Împreună au cerut și moșie, ca 150 ha împrejur cât să le fie îndeajuns o obște oarecare de monahi, pe care Binecuvântare o au câștigat. Monahii aceia au mai cerut un drept, de a nu fi acest Schit și moșie sub nici o stăpânire Bisericească, sau Civilă; ci să fie de sine stăpânitoare.

Și le-au aprobat această bună cerere a lor, Prea Sfințitul Episcop, întărind aceasta printr-un act legalizat cu iscălitura sa: „Inochentie Episcop, Râmnicul”. Așezându-se acești 2 monahi aici, au făcut o primă Bisericuță de lemn, în locul unde este acum Biserica cu Cimitirul, pentru înmormântarea Monahilor. Au trăit cei 2 Monahi cu Bisericuța de lemn 54 de ani, și au murit la anul 1764. De la acest an, au fost ca Stareț Ieromonahul Climent.

Doi boieri, frații Cârstea și Damian Iovipale construiesc o "Biserică mai bună de zid"

După 54 de ani de la zidirea Bisericii de lemn, adică în anul 1764, fiind ca Domnitor Ștefan Racoviță; 2 boeri de bun neam, din Râmnicu Vâlcea, hagii, anume: Cârstea Iovipale, cu fiul său Nicoliță și cu fratele lui Cârstea, Dl Damian Iovipale. Aceștia îndemnându-se din Pronie Dumnezeiască, au cerut Binecuvântare la Prea Sfințitul Episcop Climent, care au fost după Inochentie, ca să strice Bisericuța de lemn, și să facă dânșii o altă Biserică mai bună de zid.

Și dobândindu-și aprobarea, au stricat Bisericuța cea de lemn, și au făcut boerii alta de zid din temelie, înfrumusețându-o și înzestrându-o cu tot ce are trebuință Biserica, dând și Monahilor de cheltuială și întreținere.

Răscoala sătenilor din Muiereasca

După 4 ani de la zidirea Bisericii de zid, adică în 1768, se răscoală locuitorii satului Muereasca, asupra Monahilor, vrând să-i izgonească din aceste locuri, zicând: cum au venit ei din alte locuri și să  ocupe locul de pe moșia satului lor.

Monahii nemasuferind pagubele cele aduse lor, din partea Muereștenilor, au mers la acești boeri, ctitori Cârstea și Damian, spunându-le ce rău le fac și le zic locuitorii satului.

Boerii împreună cu Monahii jeluitori, au mers la Episcopie la Prea Sfințitul Climent, făcând petițiune, lămurind întrânsa toate cele făcute de locuitorii Muereșteni, și ca să fie în pace Monahii din Schitul Frăsineiul.

Tot deodată acești boeri, au cerut la Episcopul, ca să primească, să răscumpere dânșii cu bani de la Sf. Episcopie, moșia Frăsineiul, ca să nu mai aibă dreptul oamenii satului, a le mai face vreun rău. Și bunul Episcop Climent, au aprobat cererea aceasta, și au primit drept 200 lei, după cum erau prețurile atunci, pentru toată moșia de 150 ha. Întărind strașnic un act de vânzare, pe viitor veșnic, ca nimeni să nu mai supere pe Monahii viețuitori pe moșia Frăsineiul.

Și de atunci până acum și în viitor, sunt nesupărați de nimeni din cei Bisericești și politicești.

65 de ani de pustiire a Schitului Frăsinei

Fiind  atunci ca Domnitor N. Mavroghenitu, ca Mitropolit Neofit  și ca Stareț al Schitului, Ierom Climent, care murind în anul 1768. Iar de la acest an, au fost ca Stareț Ierom. Isaiia. În timpul acestui Stareț, la 1780, adică numai după 16 ani de la zidirea Bisericii cei de zid, s-au făcut război cu nemții, din care cauză au fost izgoniți Monahii din acest Schit, și au rămas Schitul pustiu.

Au fost pustiu Schitul 65 de ani, adică: de la 1780 până la 1845, fiind acum ca Domnitor, Gheorghe, numit și Ghica Bibescu, și ca Episcop la Râmnicu Vâlcea, Neofit.

Restaurarea Schitului de către Ierom. Acache

Acum au venit din Sf. Mănăstire Cernica, jud. Ilfov un Ieromonah anume: Acachie, vrând să locuiască în acest Schit pustiu. S-a dus la boerul Gheorghe Iovipale, fiul lui Nicoliță Iovipale, că Ctitorii cei dintâi, Cârstea, Nicoliță și Damian, acum adormiseră în Domnul. Acest boer, Gheorghe, au făcut un act în care arată toate cele petrecute în trecut pentru Schitul Frăsineiul, pe care după ce l-au întărit cu iscălitura sa, ca rudenie de apropiat al Ctitorilor, apoi l-au și legalizat cu iscălituri și pecetie a poliției Orașului Rm. Vâlcea, cu nr. 898 din anul Mântuirei 1845, Iunie. Polițar. s.s. Matache Filip.

Acest Ieromonah I. Acachie, împreună cu boerul Gheorghe Iovipale, au mers la Prea Sfințitul Episcop Neofit, cerând Binecuvântare pentru a restaura din pustiire Schitul Frăsineiul și să mai mărească și Biserica, și aprobându-le cererea, s-au apucat de lucru, și tinda aceea ce era în stâlp, o au înconjurat cu zid, zugrăvindu-o și înfrumusețându-o după cum se vede, terminând lucrul în 1848. Au stătut Ierom. Acachie ca Stareț 14 ani, până ce la anul 1863, fiind acum ca Domnitor preste Principatele Unite, Alexandru Ioan I Cuza, și ca Episcop al Olteniei, era Prea Sfințitul Calinic Cernicanul, numit așa căci din Sfânta Mănăstire Cernica, este ridicat la rangul de Episcop.

Prea Sfințitul Calinic Cernicanul a luat hotărârea să facă "o Mănăstire mai mare"

Prea Sfinția Sa, venind în vizită canonică pe la vechiul Schit, au văzut aceasta poziție frumoasă și plăcându-i, și-au pus în gând să facă la acest loc, o Mănăstire mai mare. Ce au fost gândit, ajutându-i Dumnezeu, au și făcut, căci au și pus în lucru, așezând Mănăstirea, pe acest loc, care este puțin mai departe de Schitul cel vechi. Și în 3 ani s-a terminat lucrarea, adică: au început în 1860, au zidit din temelie Biserica mare, Clopotnița și casele împrejur, rămânând spre răsărit și miazăzi un colț gol fără case, nemaivând bani de cheltuială, s-a terminat de lucrat și s-a sfințit în anul 1863, Mai 12, punându-i hramul Adormirea Născătoarei de Dumnezeu.

O au înzestrat cu odoarele necesare Bisericii, caselor, precum și cu puține vite  și ceva din venitul tipografiei, înființată de Prea Sfinția Sa, care tipografie au dat-o Primăriei Orașului Rm. Vâlcea, cu obligația ca să dea Schitului, jumătate din venitul tipografiei, afară de cheltuieli. Tipografia era cu litere chirilice, și după puțini ani au căzut de a se mai tipări cărți cu litere vechi și s-a înlocuit cu cele noi, latine. Și așa Primăria nu a mai avut ce mai face cu tipografia, și se crede că a vândut-o ce a  mai fost bun din ea, și Schitului nu a mai avut ce să-i mai dea.

Primele Sfinte Moaște

Prea Sfinția Sa au îmbogățit Mănăstirea cu Sfinte moaște, 3 oase de mâini ale Sfinților Mucenici, Calinic și Trifon, și Prea Cuviosul Părintele nostru Pahomie cel mare. Care suită așezată în Biserica mare pe Sfânta Masă, într-o cutie de argint, adusă din Sf. Munte Atos.

Tipicul și regulile de obște "upă cum sunt în Sf. Munte Atos"

Acum Prea Sfințitul Calinic, au voit să aibă Stareț la Mănăstirea cea mare nouă, pe un Ucenic al Prea Sfinției Sale, cu numele: Schimonahul Policarp Nisipeanul, care era în Sf. Munte Atos, pe care l-au chemat să vie, acesta făcând ascultare, au venit cu doi ucenici ai săi, cu numele: Silvestru și Lavrentie, Ieromonahi. Așezând ca Stareț pe Schimonahul Policarp, i-a pus în vedere ca să așeze tipic și regulă de Obște, după cum sunt în Sf. Munte Atos.

Și Părintele Stareț Policarp făcând ascultare și la aceasta, așa o așezat de frumos aici viața de Obște, făcând toate după cum îl învăță Prea Sfințitul Episcop Calinic.

Legătura de blestem

Pe lângă alte reguli frumoase, Prea Sfinția Sa, au așezat și aceasta, foarte bună, adică: după cum în Sf. Munte al Atonului nu merg femei, așa și aici au așezat și hotărât, cu legătură de blestem, ca să nu calce picior de femeie, acest loc cât ține al Mănăstirei, și pentru a se păzi cu strictețe acest Ordin al Prea Sfinției Sale, au pus la intrarea pe moșia Mănăstirei, la hotar în partea către Comuna Muereasca, o Icoană cu chipul Maicii Domnului și un stâlp de piatră, pe care este scris cu litere chirilice, săpate în piatră, un strașnic blestem, pentru ca să fie în viitor veșnic, spre îngrozirea și pedepsirea femeilor celor îndrăznețe, fără frică de Dumnezeu.

Inscripția este aceasta, transcrisă întocmai:

„Calinic, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Râmnicului, Noul Severin. Acest Sfânt locaș, s-au clădit din temelie, de noi, spre a fi chinovie de Părinți Monahi. Și fiindcă prin partea femeiască putea să aducă vreun scandal Monahilor viețuitori, de acolo, de aceea, sub grea legătură, s-au oprit ca de la acest loc, să nu mai treacă înainte sub nici un chip parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem și toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia, și tot felul de pedepse. Și iarăși, cele ce vor păzi această hotărâre, să aibă Blagoslovenia lui Dumnezeu, și a smereniei noastre, și vie asupra lor tot fericitul bine. Amin.

Calinic Episcopul Râmnicului, Noul Severin, 1867, Ianuarie 17.

Secularizarea

Și ca această Sf. Mănăstire, mai bine să fie ocrotită și nesupusă Statului sau sub altă instituție, Prea Sfințitul Episcop Calinic, au făcut o cerere la Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cerând ca această Mănăstire, cu tot cuprinsul ei, să fie de sine stăpânitoare. Și Maiestatea Sa Cuza,  cu bucurie au aprobat cererea Vlădicăi Calinic, răspunzând în scris așa, întocmai după original:

„Prea Sfinte Părinte! Am văzut cele ce-mi scrieți despre Schitul Frăsineiul, pe care îl arătați, că într-un simțământ de religiozitate, după propriile Prea Sfinției Voastre mijloace le-ați ridicat din lumina în care se afla. Eu lăudând o asemenea faptă de pietate, și spre a exprima mulțămirea mea, am ordonat Ministrului meu de Culte, a lua cuvenitele măsuri pentru a vă satisface dorința ce îmi exprimați, în privința Schitului Frăsineiul. Asupra acestora rog pe Dumnezeu, Prea Sfinte Părinte, să vă țineți în Sfânta și buna Sa pază. București, 19 Decembrie. 1864. A. I. Cuza”.

Este secularizată și această Sf. Mănăstire la 1870, luându-le Statul moșia împreună cu Schitul Slătioarele din jud. Vâlcea com. Ocnele Mari, care erau atașate acestei Sf. Mănăstiri, de Prea Sfințitul Episcop Calinic, după cum este scris în Pisania Bisericii cei mari, și în alte acte vechi ale Mănăstirii, relativ la Schitul Slătioarele și moșia lui.

Adăugarea de noi chilii

Iar la anul 1888, fiind acum ca Domnitor Carol I, și ca Stareț al Sf. Mănăstiri, Părintele  Silvestru Ieroschimonahul, unul din ucenicii Părintelui Stareț celui dintâi, Policarp Nisipeanul. S-au aflat Prea Sfințitul Gerasim Safirin, care pe vremea aceea era Arhimandrit la Sf. Episcopie de Râmnic și Director de Seminar. Și știind această Sf. Mănăstire, lipsită de mijloace de a se mai mări, și căci mai este nevoie și loc bun și chiar de a se înfrumuseța cu case și colțul cel gol dinspre răsărit și miazăzi: avea și un gând, ca la bătrânețe să se retragă la această Sf. Mănăstire pentru mai liniște.

Au cerut Binecuvântare la Prea Sfințitul Episcop, Ghenadie Enăceanu, precum și voie de la Părinții locuitori ai Sf. Mănăstiri, ca să împlinească în colț lipsa de case. Și luând aprobarea Episcopului și învoirea Părinților, au ridicat începând de la scară, spre răsărit casele și Paraclisul, care s-au și Sfințit în anul 1905, Iulie 27, de Prea Sfințitul Episcop Ghenadie Georgescu.

Fiind acum ca Stareț, Părintele Arhimandrit, Porfirie Bucurescu, iar la anul 1911, când acum Prea Sfințitul Gerasim Safirin, era ca Episcop de Romani, s-a întâmplat de a demisionat și după dorința Prea Sfinției Sale cea de demult, care acum i s-a împlinit, retrăgându-se din Episcopat, au venit de s-a liniștit în casele care însuși le-au făcut, cu cheltuiala sa. Și mai trăind 11 ani aici în Sf. Mănăstire, în liniștea plăcută Prea Sfinției Sale, au trecut către Domnul în anul 1922, Fevruarie 1, rămânând casele ca Arhondaric, pentru găzduirea închinătorilor vizitatori.

 

 
     

Pagina de intrare | Scurtă biografie  | Mesaje rostite la slujba de înmormântare | Mărturiile autorului | Poze ale părintelui | Sfaturi ale părintelui | Secvenţe video | Cărţi apărute | Mănăstirea Frăsinei | Rugăciuni (ieroschim.Silvestru Florescu) | Părintele Paisie | Legături