Meditaţia Minţii sau Rugăciunea lui Iisus

Ieroschimonahul Silvestru Florescu
Sf. Mănăstire Frăsinei


Prea Cuvioase Părinte Stareţ, Cuvioşi Părinţi şi Cinstiţi Fraţi,
astăzi vă voi spune despre Prea Cuvioasa "Meditaţia minţii sau Rugăciunea lui Iisus".

Eu am aflat în viaţa Prea Cuviosului Maxim Capsocalivitul, din Sfântul Munte Athos, care este în 13 zile ale lui Ianuarie, o învăţătură pentru Rugăciunea Minţii. Mi s-a părut mai clară, mai pe înţelesul tuturor, mai bună ca în alte cărţi. Învăţătura aceasta a Sfântului Maxim, nu a ajuns a se citi la masă în ziua pomenirii lui. Pentru a nu rămâne ascunsă sub obroc învăţătura lui cea prea folositoare despre Rugăciunea lui Iisus, am prescris-o aici spre auzul tuturor. Această lucrare, deşi cum ne spune Sf. Maxim, este ceva prea subţire în lucrarea ei, totuşi o spun, ca cel puţin să avem idee despre dânsa. Rugăciunea minţii nu este numai a zice: "Doamne Iiuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Să vedeţi cu ce cuvinte delicate şi înţelesul lor subţire, ne-o arată Prea Cuviosul Maxim.

El este grec de neam, şi în tinereţile lui, din patria lui, Grecia, s-a dus la Constantinopol la Biserica numită "Vlaherna". De acolo s-a dus în Sf. Munte al Athonului. După un timp oarecare, vine în Sf. Munte şi Prea Cuviosul Grigorie Sinaitul, din Muntele Sinaiului, din Egiptul Africii. Şi aflând despre Sf. Maxim că e mare şi înalt cu viaţa faptelor bune, a dorit să-l vadă. Şi a trimis după el pe ucenicii lui poftindu-l să vină ca să vorbească cu dânsul. Şi aflându-l, l-a adus la chilia Sf. Grigorie. A stat de vorbă în cuvinte duhovniceşti o zi întreagă. Între alte cuvinte folositoare, a vorbit şi despre Rugăciunea minţii, pentru că şi Sf. Grigorie era foarte înaintat în meditaţia minţii, ca şi Sf. Maxim.

Deci a întrebat Sf. Grigorie pe Sf. Maxim, rugându-l ca să-i istorisească şi lui cum a căpătat Darul Rugăciunii minţii în inimă. Cuviosul Maxim cunoscând pe Cuviosul Grigorie că este înalt în fapte bune şi sfânt cu viaţa, i-a spus de la început cum a căpătat Darul Rugăciunii minţii. Istoria Prea Cuviosului Maxim începe aşa: "Eu, zice, fiind în Constantinopol în Biserica Vlaherna, aveam mare dorinţă ca să am şi eu Rugăciunea Minţii. Şi pentru aceasta făceam metanii la Dumnezeieştile Icoane, a Mântuitorului şi la a Maicii Domnului, cu multă umilinţă şi smerenie. Şi când sărutam Dumnezeieştile Chipuri, mă treceau lacrimile în ochi. Şi cu multă căldură de dragoste către Dumnezeu şi Maica Domnului, mă rugam ca să-mi dea şi mie Darul Rugăciunii minţii. Şi cu post îndelungat, cu înfrânare de ochi, a nu vedea feţe străine, cu înfrânare de auz, cu priveghere de noapte, cu sărăcie de haine, cu tăcerea gurii, în fine, mă chinuiam cât mi-a fost prin putere. În aceste nevoinţe am petrecut acolo vreme destulă, în toate zilele supărând cu rugăciunile şi cu metaniile mele, cele cu plângeri şi cu suspine, pe Prea Sfânta Fecioara Maica Domnului, ca să-mi dea şi mie Darul Rugăciunii minţii. Deci, în o fericită zi, când după facerea metaniilor, sărutam cu lacrimi, Dumnezeiescul Chip al Maicii Domnului, deodată am simţit în pieptul meu şi în inima mea, o căldură şi o fierbinţeală care mi-a venit din Dumnezeiasca ei Icoană. Care nu mă ardea ci mă răcorea şi mă îndulcea. Şi pricinuia sufletului meu mare umilinţă şi o bucurie nespusă. De atunci a început inima mea să zică neîncetat din lăuntru, în inimă, Rugăciunea, şi mintea mea a se îndulci de pomenirea lui Iisus al meu şi a de Dumnezeu Născătoarei mele şi a fi totdeauna împreună cu pomenirea lor. Şi din acea vreme nu a lipsit Rugăciunea din inima mea, împreună cu căldura ei. Şi îmi zicea mie Darul Duhului Sfânt al Rugăciunii din inima mea: "Să nu te pleci spre mâncare multă, ca apoi mă duc de la tine. Să nu te dai la somn mult şi la lenevire, că apoi mă duc de la tine. Să nu judeci, să nu osândeşti, să nu vorbeşti de rău pe alţii, că apoi mă duc de la tine". Darul Duhului Sfânt este foarte delicat şi nobil, de nu-l vei ţine în cinstea ce i se cuvine lui, apoi te lasă. Deci trebuie ca, cu toată paza, cu toată nevoinţa, cu toată silinţa faptelor bune să-i păstrăm cinstea, că dacă nu suntem cu toată grija, apoi El se retrage şi te lasă cu inima rece."

Luaţi aminte ce ne spune Sfântul Maxim acum: "Şi apoi cu osteneală ca înainte vei zice Rugăciunea. Când capeţi Darul Duhului Sfânt al Rugăciunii minţii, apoi Darul zice Rugăciunea în căldura inimii, fără osteneala şi silinţa inimii. Omul atunci numai stă şi asculta cum Darul zice Rugăciunea în inimă. Precum un mare meşter, a muncit mult ca sa facă o maşinărie de ceasornic. Şi după ce a terminat maşinăria, îi întoarce arcul şi îi dă drumul să meargă. Şi el numai stă şi se uită cum ceasornicul merge cu toate rotiţele. Aşa este lucrarea Darului Duhului Sfânt: în inima omului, Darul lucrează Rugăciunea şi omul numai stă şi ascultă cum Darul se roagă. Darul lucrează Rugăciunea aşa de frumos şi cu tact potrivit ca o pendula de ceasornic, încât omul nu se mai satură niciodată ascultând Rugăciunea zisă de Darul Duhului Sfânt. Aici ni se adresează şi Sf. Apostol Pavel, zicând: "Când vine Darul Duhului Sfânt în inima omului, apoi Darul se roagă cu suspinuri negrăite". Şi sufletul cu atenţie numai ascultă.

Cine s-o învrednici de acest Dar al Rugăciunii, apoi unul ca acela este fericit. Dar trebuie să aibă un Părinte duhovnicesc, ca să-i spună totul, că singur iese înşelat de vrăjmaşul din zavistie. Deci acum trebuie ca omul care a căutat Darul Rugăciunii, să fie cu totul atent şi foarte atent la lucrarea Darului Rugăciunii. Căci dacă omul lasă să zică Darul singur Rugăciunea şi el se răspândeşte cu mintea în altă parte, atunci Darul cu încetul se retrage din inimă. Deci Darul lucrează rugăciunea, dar împreună cu atenţia omului. Cum duc carul doi boi înjugaţi, aşa lucrează Darul împreună cu omul Rugăciunea cu mintea în inimă. Darul cu omul se ajută unul pe altul. Omul singur nu poate fără Dar şi Darul singur nu poate fără atenţia omului. Când a pierit atenţia omului, a pierit şi căldura Darului în inima lui. Ca să nu se întâmple una ca asta, apoi sufletul omului este dator să fie treaz, atent şi foarte atent la lucrarea Darului Duhului Sfânt al Rugăciunii cu mintea în inima lui. Când se scoală omul din somn, află de Darul Duhului Sfânt zicând Rugăciunea foarte frumos şi el numai o ascultă cu atenţie. Că ce este mai plăcut şi mai dulce, decât numele lui Dumnezeu. Cel ce ne dă bunătăţile Cereşti, prin mijlocirea Prea Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu".

Apoi a întrebat Sf. Grigorie pe Sf. Maxim, zicând: "Te rog pe tine, Părinte, spune-mi mie; când se răpeşte mintea întru vedere, ce vede cu ochii cei de gând? Şi de poate atunci mintea împreună  cu inima  să  grăiască  Rugăciunea?". Şi Dumnezeiescul Maxim a răspuns: "Ba nu poate. Căci, dacă vine Darul Duhului Sfânt în om prin Rugăciune, atunci încetează Rugăciunea, fiindcă se stăpâneşte mintea cu totul de Darul Duhului Sfânt, adică oricând vrea Dumnezeu să uimească pe om, ca să-i arate ceva lucruri mai înalte. Şi nu mai poate atuncea să mai lucreze cu puterea ei, ci rămâne nelucrătoare şi se supune numai Duhului Sfânt; şi unde voieşte Duhul Sfânt o duce. Ori în vreun aer nematerialnic al Dumnezeieştii Lumini, ori în altă oarecare vedenie nepovestită. Sau, de multe ori, în oarecare vorbire Dumnezeiască. În scurt, precum voieşte Duhul Sfânt, aşa mângâie pe robii Săi. Despre aceasta poate cineva să vadă arătat la Sfinţii Prooroci şi Apostoli, care s-au învrednicit a vedea atâta vedenii. În acest chip şi acum robii lui Hristos se învrednicesc a vedea vedenii de mai multe feluri. Deşi când Darul Duhului Sfânt ar veni în cineva şi vrea Dumnezeu, atunci îi arată lui acelea care nu le-a văzut niciodată şi atunci mintea omului aceluia învaţă de la Duhul Sfânt Taine înalte şi ascunse, pe care, după Dumnezeiescul Apostol Pavel, nu poate ochiul trupesc al omului să le vadă, nici cu mintea a le socoti. Când ceara este departe de foc, este tare, iar când o pui în foc, se topeşte şi acolo în văpaie se arde, se aprinde şi se face toată lumină şi nu este chip ca să nu se topească în foc. Aşa şi mintea omului, când este singură, neîmpreunată cu Dumnezeu, înţelege şi ea acelea câte sunt ale puterii ei. Iar când se va apropia de focul Dumnezeirii şi de Duhul Sfânt, atunci se stăpâneşte cu totul de Dumnezeiasca Lumină şi se face toată lumină şi acolo în văpaia Duhului Sfânt se aprinde şi se topeşte de Dumnezeieştile noime. Ci nu se poate cu nici un chip ca acolo, în focul Dumnezeirii sa gândească ce voieşte omul, ci numai ce îi dă Duhul Sfânt".

Atunci a zis Dumnezeiescul Grigorie: "Prea Cuvioase Maxime, mai sunt şi altele care sunt ale rătăcirii şi ale înşelării?" Sf. Maxim a răspuns: "Altele sunt ale înşelăciunii şi altele ale Darului. Căci duhul cel rău al înşelăciunii, când se apropie de om, îi tulbură mintea şi îl sălbăticeşte, îi face inima aspră şi o întunecă, îi pricinuieşte temere, frică amestecată cu mândrie. Şi totdeauna se făleşte cu isprăvile lui. Şi îndrăzneţ şi fără frica lui Dumnezeu se află acela prin patimi. Iar semnele Darului sunt acestea: când se apropie la om Darul Duhului Sfânt, îi adună mintea, îl face sa fie luător aminte de sine, îl face smerit cu sufletul şi cu trupul, îi aduce pomenirea morţii, a păcatelor sale, a judecăţii şi a muncii celei veşnice. Şi face sufletul lui lesne umilicios a plânge şi a se tângui, îi face şi ochii lui blânzi şi plini de lacrimi. Şi pe cât se apropie de om, pe atâta îi îmblânzeşte sufletul lui şi îl mângâie, prin Mântuitoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos şi prin nemărginita iubire a Lui de oameni. Şi pricinuieşte în mintea lui vedenii înalte şi adevărate. Şi atunci, de se va răpi mintea omului în acea Dumnezeiască Lumină şi se va lumina cu Lumina cunoştinţei celei Dumnezeieşti, atunci Inima omului se face alinată, prea blândă, şi izvorăşte rodurile Duhului Sfânt: bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostenia, dragostea, smerenia şi celelalte fapte bune, care se fac în om cu lucrarea Darului Duhului Sfânt. Şi primeşte sufletul omului aceluia mângâiere şi bucurie nepovestită".

Ca încheiere, voiesc să vă spun aşa: învăţătura de până acum a Prea Cuviosului Maxim Capsocalivitul este destul de bună şi pe înţelesul tuturor. Pentru aceasta am şi prescris-o şi am spus-o în faţa ascultătorilor. Ca să avem şi noi idee de lucrarea cea adevărată a Meditaţiei minţii, sau Rugăciunea lui Iisus. Dar ca să se apuce cineva de lucrarea ei, chiar aşa după cum a făcut Sf. Maxim, în timpurile de acum, este aproape cu neputinţă. Rugăciunea minţii, aşa după cum trebuie ea făcută, ne cere neapărat să avem un povăţuitor foarte iscusit în rugăciunea minţii. Pe unul din aceşti doi trebuie să avem: pe Prea Cuviosul Maxim Capsocalivitul sau pe Prea Cuviosul Grigorie Sinaitul. Dacă nu avem pe unul din aceşti doi apoi, cu Mila lui Dumnezeu şi cu ajutorul Maicii Domnului, smerindu-ne, că astfel nu putem să ne rugăm cum se cade. Să zicem şi noi rugăciunea aşa simplu, însă cu grijă şi fără răspândire şi cu toată atenţia, împreună lucrând şi celelalte fapte bune. Deci, lucrând ascultarea, mergând pe drum, să zicem mereu: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, şi al Fecioarei, miluieşte-mă pe mine păcătosul". Dumnezeului nostru slavă.

 

(Citită în Duminica 27 Februarie 1955 - Mânăstirea Frăsinei)