Pagina de intrare->Părintele Paisie: Duhovnicul

Parintele Paisie de la Manastirea Frasinei

Pagina de intrare
Pr.Paisie duhovnicul
  Viața pe larg
     
Locul de naștere
     
Copilăria     
     
Închinovierea
     
Mărturie
Audio
Video
Poze

 

Contact:

e-mail:
monahmiron@yahoo.com


Viața pe larg a părintelui


28 noiembrie 1913 - 1 aprilie 2008

 

 

3. Închinovierea și viața de familie

 

Tot în anul 1935, tânărul Petre ajunge la Maglavit cu dorința profundă de a-și dărui restul vieții lui Dumnezeu printr-o închinoviere în una din multele mănăstiri din România.

La Maglavit primește sfatul de a se închinovia în obștea Sfintei Mănăstiri Frăsinei.

Astfel, la vârsta de 20 de ani, în anul 1936, tânărul Petre s-a stabilit în Sf. Mănăstire Frăsinei, stareț fiind atunci Arhimandritul Simeon Combei, conform Certificatului cu nr. 248/31.01.1952, asistenți fiind.

Ieromonahul Varahiil Lujen și Ieromonahul Silvestru Florescu.

Până în anul 1939 a fost pus la diferite ascultări  de obște pe care le săvârșește conștiincios  și cu rugăciune, de ajutor fiind și formarea pe care o primise încă de acasă, fiind fiu de țăran gospodar.

La ora 7, canonarhul mănăstirii, bătea într-o tochită de metal prin care chema viețuitorii Sf. locaș spre a fi înștiințați de ascultările ce trebuiau să le săvârșească în acea zi. În biserică se făceau doar ceasurile și acatistul zilei, Sf. Liturghie săvârșindu-se doar în duminici și sărbători. Erau doar două mese pe zi, la ora 13 și la ora 18. la ora 12 noaptea se bătea clopotul de deșteptare pentru ca obștea să-și facă canonul de metanii și închinăciuni, iar la ora 1 la miezul nopții, să vină la slujba Miezonopticii și Utreniei.

În Patericul Egiptean, la Ava Antonie, se spune, că șezând el odată în pustie, a venit în nepurtare de grijă și în multă întunecare de gânduri, și zicea către Dumnezeu: „Doamne, voiesc să mă mântuiesc, și nu mă lasă gândurile, ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui? Și sculându-se puțin a ieșit afară și a văzut pe oarecare ca pe sine, șezând și împletind o funie, apoi sculându-se la rugăciune. Iar acesta era Îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea  și întărirea lui Antonie. Și a auzit pe Înger zicând: Așa fă, și te mântuiești. Iar el auzind aceasta a luat multă bucurie și îndrăzneală, și așa făcând se mântuia”

De atunci monahismul ortodox a împletit rugăciunea cu munca, această tradiție transmițându-se prin paternitate duhovnicească și ține până astăzi, astfel încât și Mănăstirea Frăsinei păstra și păstrează și astăzi acest obicei. Starețul Simeon Combei știind că în lupta cu gândurile mintea omului trebuie să aibă preocupări duhovnicești și practice, astfel încât ele să stăpâne4ască rătăcirea ei în gânduri deșarte. Părinții experimentați ai perioadei de noviciat ai tânărului Petre, precum Ieroschimonahul Silvestru Florescu, spuneau că mintea unui novice este precum un mânz neîmblânzit ce nu suportă căpăstrul voii lui Dumnezeu și șaua permanentei rugăciuni a lui Iisus. Ea trebuie să fie dresată prin silă multă spre a accepta în spatele ei conștiința prezenței lui Dumnezeu continuu, ca apoi prin muncă, rugăciune și practicarea Sf. Taine să biruiască prin Hristos cele șapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. Să biruiască adică: mândria prin smerenie creștinească față de toți viețuitorii mănăstirii și pelerinii ce veneau la Sf. Biserică, iubirea de argint prin sărăcie de bunăvoie și milostenie sufletească și trupească, invidia prin dragoste și bucurie pentru sporul de orice fel al aproapelui, desfrânarea prin obosirea cu discernământ a trupului prin muncă și post și curățirea rațiunii prin preocupări practice ori duhovnicești, lăcomia prin cumpătarea în toate și sufleteștile doriri ca și cele trupești, mânia prin răbdare, negrăirea împotrivă ori neținerea de minte a răului, și ultimul păcat de căpetenie, lenea trupească și hărnicia trupească și sufletească.

Astfel, fratele Petre sia construit un specific propriu de comportament pe care și l-a păstrat până la moarte, încât și după vârsta de 80 de ani până la 90, îl vedeai trebăluind continuu, ori căra lemne, ori făcea tămâie din rășină de brad, ori spovedea ore în șir.

Munca era pentru el o lucrare în sine, prin care reușise să se despătimească și să-și întrețină starea duhovnicească până când s-a întâlnit cu momentul odihnei veșnice.

Revenind însă la momentul de început al părintelui în mănăstire, vreau să mai subliniez doar atât, că părinții experimentați de atunci au îndrumat spre această înțelegere a muncii, încât el ca frate slujindu-se de ea să-și lucreze mântuirea și despătimirea spre a deveni bărbatul desăvârșit de mai târziu.

În 1939 este rechemat de Ministerul Apărării Naționale, Corpul II Armată Divizia XII Infanterie Regimentul 35 Infanterie pentru care pleacă cu binecuvântarea Starețului Simeon Combei în județul Cetatea Albă, unde i se fac analize care demonstrează din nou incapacitatea de a satisface stagiul militar.

În ziua de 25 martie 1939 se reîntoarce în Sf. Mănăstire, luând trenul personal clasa a III-a din stația Cetatea Albă spre stația Râmnicu Vâlcea, după cum se menționează în Ordinul de lăsare la vatră seria A nr. 425241.

Regele Carol al II-lea al României este constrâns să abdice în septembrie 1940, noul conducător al statului, generalul Ion Antonescu se alătură Germaniei în al Doilea Război Mondial împotriva URSS (1941) pentru a elibera Basarabia, ce fusese ocupată de URSS în 1940.

Se pare că Nicolae, fratele părintelui Paisie moare pe front în acest razboi.

Basarabia este recucerită de români în vara anului 1941 și va rămâne așa până în 1944, când va reveni ilegal la Uniunea Sovietică.

În 1941 fratele de mănăstire, Petre Vasilioglu, ce încă mai avea domiciliul în comuna Dumitrești Pașa Bolgrad, jud. Ismail, încă viețuia în Sf. Mănăstire Frăsinei, se reîntoarce în Basarabia pentru a-și vedea părinții în ziua de 4 decembrie 1941 și a-i consola, după moartea fratelui Nicolae, aducându-le cuvântul de la Dumnezeu trăit la Sf. Mănăstire și împărtășit de către părinții sporiți din acest Sf. locaș și înmagazinat în toate unghierele sufletului său de tânăr novice.

După ce își vede familia, fratele Petre primește „Autorizația de călătorie nr. 2095 din 29 noiembrie 1941” din partea Prefecturii Pașii Bolgard de la Gara Ceadîr Lunga până la Comuna Muereasca de Sus, jud. Vâlcea, Orașul Rm. Vâlcea, având ca legitimare Buletin de înscriere la Biroul Populației sub nr. 223 din 30 octombrie 1941, trecând Prutul prin punctul Reni.

 

 

 

Pe 12 octombrie 1942 fratele Petre reprimește în mănăstire Ordin de chemare cu nr. 333457 de la Ministerul Apărării Naționale spre a se prezenta la unitate în ziua de 28 octombrie 1942 pentru concentrare.

Se lasă la vatră până la noi ordine din cauze medicale pe data de 18 decembrie 1942 prin adeverința seria D nr. 875050 și merge cu trenul din Ismail până la Râmnicu Vâlcea spre a se reîntoarce în mănăstire.

În anul 1943 fratele Petre a fost călugărit potrivit aprobării 1043 din 2 februarie 1943 a Sfintei Mitropolii a Craiovei, schimbându-se numele din Petre Vasilioglu în Paisie Vasilioglu, dând dovadă de statornicie și de o purtare ireproșabilă, după cum însuși Arhimandritul Simeon Combei, Starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei consemna în Certificatul cu nr. 248 din 31 ianuarie 1952.

Tot din anul 1943, 20 ianuarie există un Certificat medical prin care se atestă că pacientul Petre Vasilioglu în etate de 29 de ani nu avea nici o boală infecțioasă contagioasă.

Părintele Paisie s-a supus ascultărilor mănăstirești dând dovadă de cumințenie duhovnicească drept pentru care pe data de 25 mai 1948 în ziua sărbătorii „Înălțarea Domnului” a fost hirotonit preot conform ordinului 2858 și adeverinței din 17 februarie 1966 fiind Vicar Episcopul Arhimandritul Ghermano Dineață și Secretar Eparhial Pr. V. Ionescu amândoi semnând actul de dovedire.

Pe 14 decembrie 1951 Ieromonahul Paisie Vasilioglu obține buletin cu reședință în Sf. Mănăstire Frăsinei.

De pe 1 decembrie 1952 până la 30 noiembrie 1954 fără întrerupere Părintele Paisie a servit ca preot la Sf. Mănăstire Sărăcinești după cum dovedește și adeverința cu nr. 185 din 20 ianuarie 1961.

Pe data de 27 august 1957 a fost internat în Secția de Chirurgie cu diagnosticul de Colecistită flegmănoasă perforată în ficat cu acces subhepatic. A stat în spital până în 15 octombrie 1957.

Postoperator a fost internat de repetate ori fiindu-i recomandat de a nu solicita muncă grea, după cum arată și Certificatul medical cu nr. 2324 eliberat de Spitalul Orășenesc de Adulți din Sibiu.

În anul 1959 se dă Decretul cu nr. 410 de scoatere a viețuitorilor din Sf. Mănăstiri din România. Părintele Paisie fiind preot nu este dat afară, ci trece evenimentul cu credință.

La Sf. Mănăstire Frăsinei, Ieromonahul Paisie împreună cu Ieromonahul Lavrentie Șovre și alți câțiva viețuitori încep cursurile  Școlii Monahale, având ca profesor pe Ieromonahul Nicodim Sachelarie.

Doctorul Mihăilescu Mihai de la Circa Sanitară Băile Olănești certifică la 27 august 1960 că Preotul Vasilioglu Petre, de 46 de ani suferă de Insuficiență hepatică post colecistectomic și litiază renală pentru care i se recomandă cură de două ori pe an la Stațiunea Călimănești.

Pe data de 20 ianuarie 1962 Părintele primește trimitere de la același doctor, Mihăilescu, pentru a urma o cură de 30 de zile la Stațiunea Slănicul Moldovei deoarece prezenta în continuare sechele postcolecistectomice.

În anul 1963 este operat la ficat iar de pe 21 iunie 1963 până în 11 iulie 1963 este internat la Spitalul Orășenesc de Adulți din Brașov, cu diagnosticul de Pericolecistită după ficat operat, recomandându-se regim alimentar hepatic.

După 1 noiembrie 1964 Cuv. Ieromonah Paisie, ce era încadrat în postul de preot la Sf. Mănăstire Frăsinei va începe să primească salariul de 1050 lei, conform Deciziei cu nr. 1669 dată de Episcopul Iosif Gafton, ce avea drept consilier administrativ pe Pr. Emil Nedelescu.

În anul 1966, pe 16 februarie depune o cerere către Sf. Episcopie spre a i se elibera certificatul de hirotonie și adeverință de schimbare a numelui pentru completarea cărții de muncă.

Între anul 1970 și 1976 părintele se îmbolnăvește de spondiloză cervicală, discopatie lombară la L5-S1. maladia lui Dupytren pentru care este internat ba la Spitalul Județean Sibiu de pe 7 februarie 1975 până în 12 februarie 1975, ori face unele tratamente la alte spitale. Afecțiunea ambilor ochi este iremediabilă și definitivă recomandându-se de către Doctorul Rottenburg Richard de la Spitalul Orășenesc de Adulți din Sibiu, încă din 12 octombrie 1960 a se ține cont de vederea scăzută a părintelui mai ales la ochiul stâng, ajungând să poarte la dreptul -10,5 iar la stângul sticlă plană, având cataractă congenitală punctiformă angioscleroză retinală.

În anul 1977, pe 27 mai părintele este diagnosticat cu o deformare și neregularitate mai mare a spațiilor intervertebrale cervicale pentru care depune actele de pensionare pe 19 noiembrie 1977. astfel, pe 1 ianuarie 1978, la limita de vârstă de 65 de ani iese la pensie cu suma de 603 lei, deoarece mănăstirea a contribuit la fondul de pensie suplimentară a părintelui din 1 ianuarie 1967 până în 31 decembrie 1977, adică 11 ani.

 

Prin purtarea de grijă  a Bunului Dumnezeu, rânduindu-ne preoți slujitori și sfătuitori pe drumul mântuirii. Părintele Paisie a fost un foarte bun slujitor dar și un duhovnic iscusit și experimentat în nevoințele duhovnicești. Dumnezeu vrea ca omul să crească duhovnicește, însă această creștere se înfăptuiește prin efort și prin menținerea harului.

L-am cunoscut personal în 1981 fiind student, m-am spovedit la Sfinția Sa, avea o voce blândă cu multă răbdare, mi-am recunoscut păcatele, mi-a arătat cartea cu canoanele și mi-a spus, atâția ani pentru păcatul cutare,…, am plecat ușurat și m-am hotărât să postesc primul post de la început până la sfârșit.  Avea darul de la Dumnezeu de a transforma omul firesc într-un om duhovnicesc. De atunci am început să vin la Mănăstirea Frăsinei de 2-3 ori pe an pentru a mă întări sufletește.

Am experimentat personal că prin post și rugăciune și prin darul care vine prin taina spovedaniei, mi se luminează mintea, se sensibilizează inima și putem crește duhovnicește. Părintele Paisie era un slujitor desăvârșit, nu mai avea nici o răutate, totdeauna fața lui radia lumină și iubire, el murmura rugăciunea.

Era plin de smerenie și nu ridica vocea, avea mărinimie de suflet și o înaltă statură duhovnicească.

Smerenia însăși era un izvor de răbdare și de binecuvântare. Facerea de bine și întrajutorarea sunt jertfe bine plăcute lui Dumnezeu.

Pentru a-I sluji lui Dumnezeu în mod desăvârșit avem nevoie de libertate, însă libertatea adevărată o găsim în omul virtuos care nu e stăpânit de patimi. Cine nu s-a eliberat total și desăvârșit de patimi nu poate elibera pe alții de patimi. Numai în libertatea adevărată putem găsi slujirea adevărată.

Dumnezeu i-a dăruit omului rațiunea și libertatea, însă libertatea este înțeleasă de fiecare diferit, deoarece viața și mediul în care a trăit o influențează și chiar o deformează.

Un preot desăvârșit are 3 mari virtuți:

- nu-i judecă pe oameni când păcătuiesc,

- îi iartă, are darul iertării din inimă,

- nu-i mia împarte pe oameni în buni sau răi, pe toți vrea să-i păstorească și să-i mântuiască.

Preotul prin Taina Hirotoniei primește de la Dumnezeu un har foarte mare, dacă preotul se roagă și păstrează rânduielile Bisericii lăsate de Sfinții Părinți, el devine un izvor de iubire și dragoste.

Harul lui Dumnezeu se îmbină în mod tainic cu iubirea producându-se minunile.

Preotul răspândește lumina lui Hristos și lucrează în ogorul mântuirii, iar la sfârșitul vieții va culege roadele.

Preotul duce mai departe vestea cea bună, propovăduind Evanghelia, dar în același timp, vindecă, luminează și regenerează.

Harul lui Dumnezeu + iubirea preotului = minune.

Părintele Paisie avea o practică veche în lucrarea faptelor bune și o experiență duhovnicească de mulți ani în viața mănăstirească. Drumul mântuirii și al desăvârșirii atârnă de rugăciune, de dragoste, de iubire și de înălțare sufletească, dar și de comuniunea Sfintei Liturghii.

Părintele Paisie era un foarte bun teolog și cunoscător al Sfintei Scripturi, cunoștea foarte bine dogmele Bisericii Ortodoxe, Sfintele Canoane dar și învățăturile Sfinților Părinți, și totodată,  era un foarte bun cunoscător al rânduielilor și slujbelor bisericești.

Timp de aproape 4 decenii i-a povățuit pe oameni spre rugăciune și spre fapte bune.

Părintele Paisie a fost un devotat slujitor al lui Dumnezeu, un sol trimis de Dumnezeu să-i lumineze pe credincioși. La momentul potrivit l-a chemat Dumnezeu în Împărăția Cerurilor deoarece s-a învrednicit de mântuire și de desăvârșire.

Mormântul său este în cimitirul Mănăstirii Frăsinei. De câte ori am ocazia să mă închin la mănăstire, trec și pe la mormântul său și rostesc ectenia pentru cei adormiți și totdeauna primesc ajutor în călătorie, dar și în cererile pe care le am în sufletul meu. El se roagă pentru toți și rugăciunile Sfinției Sale sunt ascultate de Bunul Dumnezeu.

Preot Alb Gheorghe