Istoricul nou al Mănăstirii Frăsinei
alcătuit de † Ieroschim. Silvestru Florescu

Istoricul acestei Sfinte Mănăstiri Frăsineiul, numită aşa pentru copacii cei mulţi de frasini, este întocmit după Vechiul Istoric şi după alte acte ale Mănăstirii şi din mărturia a mai mulţi Părinţi din cei mai vechi, vrednici de credinţă; Începându-se întru acest fel.

Sosirea celor doi monahi: Ilarion şi Ştefan

În anul Mântuirii 1710, pe timpul Domnitorului al Munteniei, N. Mavrocordat, fiind ca Episcop al Râmnicului, Damaschin român de neam, au fost numit şi dascăl, cu neamul fiind de la Buzău. Din cauza deselor răzmeriţe ce se făceau în ţară, au venit, nu se ştie de unde, 2 monahi, de neam bulgari, unul cu numele Ilarion şi al doilea Ştefan, ascunzându-se în aceste locuri de păgânii turci. După ce s-au mai liniştit războaiele în ţară, sus numiţii monahi, s-au dus la Sf. Episcopie de la Prea Sfinţitul Inochentie, care au fost după Damaschin, şi au cerut Binecuvântare, ca să facă o Bisericuţă la acest loc numit Frăsineiul, ca să fie cu hramul Naşterea Sfântului Ion Botezătorul.

Cererea celor doi monahi: "de a nu fi acest Schit sub nici o stăpânire Bisericească sau Civilă"

Împreună au cerut şi moşie, ca 150 ha împrejur cât să le fie îndeajuns o obşte oarecare de monahi, pe care Binecuvântare o au câştigat. Monahii aceia au mai cerut un drept, de a nu fi acest Schit şi moşie sub nici o stăpânire Bisericească, sau Civilă; ci să fie de sine stăpânitoare.
Şi le-au aprobat această bună cerere a lor, Prea Sfinţitul Episcop, întărind aceasta printr-un act legalizat cu iscălitura sa: „Inochentie Episcop, Râmnicul”. Aşezându-se aceşti 2 monahi aici, au făcut o primă Bisericuţă de lemn, în locul unde este acum Biserica cu Cimitirul, pentru înmormântarea Monahilor. Au trăit cei 2 Monahi cu Bisericuţa de lemn 54 de ani, şi au murit la anul 1764. De la acest an, au fost ca Stareţ Ieromonahul Climent.

Doi boieri, fraţii Cârstea şi Damian Iovipale construiesc o "Biserică mai bună de zid"

După 54 de ani de la zidirea Bisericii de lemn, adică în anul 1764, fiind ca Domnitor Ştefan Racoviţă; 2 boeri de bun neam, din Râmnicu Vâlcea, hagii, anume: Cârstea Iovipale, cu fiul său Nicoliţă şi cu fratele lui Cârstea, Dl Damian Iovipale. Aceştia îndemnându-se din Pronie Dumnezeiască, au cerut Binecuvântare la Prea Sfinţitul Episcop Climent, care au fost după Inochentie, ca să strice Bisericuţa de lemn, şi să facă dânşii o altă Biserică mai bună de zid.

Şi dobândindu-şi aprobarea, au stricat Bisericuţa cea de lemn, şi au făcut boerii alta de zid din temelie, înfrumuseţându-o şi înzestrându-o cu tot ce are trebuinţă Biserica, dând şi Monahilor de cheltuială şi întreţinere.

Răscoala sătenilor din Muiereasca

După 4 ani de la zidirea Bisericii de zid, adică în 1768, se răscoală locuitorii satului Muereasca, asupra Monahilor, vrând să-i izgonească din aceste locuri, zicând: cum au venit ei din alte locuri şi să ocupe locul de pe moşia satului lor.
Monahii nemasuferind pagubele cele aduse lor, din partea Muereştenilor, au mers la aceşti boeri, ctitori Cârstea şi Damian, spunându-le ce rău le fac şi le zic locuitorii satului.
Boerii împreună cu Monahii jeluitori, au mers la Episcopie la Prea Sfinţitul Climent, făcând petiţiune, lămurind întrânsa toate cele făcute de locuitorii Muereşteni, şi ca să fie în pace Monahii din Schitul Frăsineiul.
Tot deodată aceşti boeri, au cerut la Episcopul, ca să primească, să răscumpere dânşii cu bani de la Sf. Episcopie, moşia Frăsineiul, ca să nu mai aibă dreptul oamenii satului, a le mai face vreun rău. Şi bunul Episcop Climent, au aprobat cererea aceasta, şi au primit drept 200 lei, după cum erau preţurile atunci, pentru toată moşia de 150 ha. Întărind straşnic un act de vânzare, pe viitor veşnic, ca nimeni să nu mai supere pe Monahii vieţuitori pe moşia Frăsineiul.

Şi de atunci până acum şi în viitor, sunt nesupăraţi de nimeni din cei Bisericeşti şi politiceşti.

65 de ani de pustiire a Schitului Frăsinei

Fiind atunci ca Domnitor N. Mavroghenitu, ca Mitropolit Neofit şi ca Stareţ al Schitului, Ierom Climent, care murind în anul 1768. Iar de la acest an, au fost ca Stareţ Ierom. Isaiia. În timpul acestui Stareţ, la 1780, adică numai după 16 ani de la zidirea Bisericii cei de zid, s-au făcut război cu nemţii, din care cauză au fost izgoniţi Monahii din acest Schit, şi au rămas Schitul pustiu.

Au fost pustiu Schitul 65 de ani, adică: de la 1780 până la 1845, fiind acum ca Domnitor, Gheorghe, numit şi Ghica Bibescu, şi ca Episcop la Râmnicu Vâlcea, Neofit.

Restaurarea Schitului de către Ierom. Acache

Acum au venit din Sf. Mănăstire Cernica, jud. Ilfov un Ieromonah anume: Acachie, vrând să locuiască în acest Schit pustiu. S-a dus la boerul Gheorghe Iovipale, fiul lui Nicoliţă Iovipale, că Ctitorii cei dintâi, Cârstea, Nicoliţă şi Damian, acum adormiseră în Domnul. Acest boer, Gheorghe, au făcut un act în care arată toate cele petrecute în trecut pentru Schitul Frăsineiul, pe care după ce l-au întărit cu iscălitura sa, ca rudenie de apropiat al Ctitorilor, apoi l-au şi legalizat cu iscălituri şi pecetie a poliţiei Oraşului Rm. Vâlcea, cu nr. 898 din anul Mântuirei 1845, Iunie. Poliţar. s.s. Matache Filip.

Acest Ieromonah I. Acachie, împreună cu boerul Gheorghe Iovipale, au mers la Prea Sfinţitul Episcop Neofit, cerând Binecuvântare pentru a restaura din pustiire Schitul Frăsineiul şi să mai mărească şi Biserica, şi aprobându-le cererea, s-au apucat de lucru, şi tinda aceea ce era în stâlp, o au înconjurat cu zid, zugrăvindu-o şi înfrumuseţându-o după cum se vede, terminând lucrul în 1848. Au stătut Ierom. Acachie ca Stareţ 14 ani, până ce la anul 1863, fiind acum ca Domnitor preste Principatele Unite, Alexandru Ioan I Cuza, şi ca Episcop al Olteniei, era Prea Sfinţitul Calinic Cernicanul, numit aşa căci din Sfânta Mănăstire Cernica, este ridicat la rangul de Episcop.

Prea Sfinţitul Calinic Cernicanul a luat hotărârea să facă "o Mănăstire mai mare"

Prea Sfinţia Sa, venind în vizită canonică pe la vechiul Schit, au văzut aceasta poziţie frumoasă şi plăcându-i, şi-au pus în gând să facă la acest loc, o Mănăstire mai mare. Ce au fost gândit, ajutându-i Dumnezeu, au şi făcut, căci au şi pus în lucru, aşezând Mănăstirea, pe acest loc, care este puţin mai departe de Schitul cel vechi. Şi în 3 ani s-a terminat lucrarea, adică: au început în 1860, au zidit din temelie Biserica mare, Clopotniţa şi casele împrejur, rămânând spre răsărit şi miazăzi un colţ gol fără case, nemaivând bani de cheltuială, s-a terminat de lucrat şi s-a sfinţit în anul 1863, Mai 12, punându-i hramul Adormirea Născătoarei de Dumnezeu.

O au înzestrat cu odoarele necesare Bisericii, caselor, precum şi cu puţine vite şi ceva din venitul tipografiei, înfiinţată de Prea Sfinţia Sa, care tipografie au dat-o Primăriei Oraşului Rm. Vâlcea, cu obligaţia ca să dea Schitului, jumătate din venitul tipografiei, afară de cheltuieli. Tipografia era cu litere chirilice, şi după puţini ani au căzut de a se mai tipări cărţi cu litere vechi şi s-a înlocuit cu cele noi, latine. Şi aşa Primăria nu a mai avut ce mai face cu tipografia, şi se crede că a vândut-o ce a mai fost bun din ea, şi Schitului nu a mai avut ce să-i mai dea.

Primele Sfinte Moaşte

Prea Sfinţia Sa au îmbogăţit Mănăstirea cu Sfinte moaşte, 3 oase de mâini ale Sfinţilor Mucenici, Calinic şi Trifon, şi Prea Cuviosul Părintele nostru Pahomie cel mare. Care suită aşezată în Biserica mare pe Sfânta Masă, într-o cutie de argint, adusă din Sf. Munte Atos.

Tipicul şi regulile de obşte "upă cum sunt în Sf. Munte Atos"

Acum Prea Sfinţitul Calinic, au voit să aibă Stareţ la Mănăstirea cea mare nouă, pe un Ucenic al Prea Sfinţiei Sale, cu numele: Schimonahul Policarp Nisipeanul, care era în Sf. Munte Atos, pe care l-au chemat să vie, acesta făcând ascultare, au venit cu doi ucenici ai săi, cu numele: Silvestru şi Lavrentie, Ieromonahi. Aşezând ca Stareţ pe Schimonahul Policarp, i-a pus în vedere ca să aşeze tipic şi regulă de Obşte, după cum sunt în Sf. Munte Atos.
Şi Părintele Stareţ Policarp făcând ascultare şi la aceasta, aşa o aşezat de frumos aici viaţa de Obşte, făcând toate după cum îl învăţă Prea Sfinţitul Episcop Calinic.

Legătura de blestem

Pe lângă alte reguli frumoase, Prea Sfinţia Sa, au aşezat şi aceasta, foarte bună, adică: după cum în Sf. Munte al Atonului nu merg femei, aşa şi aici au aşezat şi hotărât, cu legătură de blestem, ca să nu calce picior de femeie, acest loc cât ţine al Mănăstirei, şi pentru a se păzi cu stricteţe acest Ordin al Prea Sfinţiei Sale, au pus la intrarea pe moşia Mănăstirei, la hotar în partea către Comuna Muereasca, o Icoană cu chipul Maicii Domnului şi un stâlp de piatră, pe care este scris cu litere chirilice, săpate în piatră, un straşnic blestem, pentru ca să fie în viitor veşnic, spre îngrozirea şi pedepsirea femeilor celor îndrăzneţe, fără frică de Dumnezeu.
Inscripţia este aceasta, transcrisă întocmai:

„Calinic, cu mila lui Dumnezeu, Episcop al Râmnicului, Noul Severin. Acest Sfânt locaş, s-au clădit din temelie, de noi, spre a fi chinovie de Părinţi Monahi. Şi fiindcă prin partea femeiască putea să aducă vreun scandal Monahilor vieţuitori, de acolo, de aceea, sub grea legătură, s-au oprit ca de la acest loc, să nu mai treacă înainte sub nici un chip parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece, să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gubăvia, şi tot felul de pedepse. Şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre, să aibă Blagoslovenia lui Dumnezeu, şi a smereniei noastre, şi vie asupra lor tot fericitul bine. Amin.
Calinic Episcopul Râmnicului, Noul Severin, 1867, Ianuarie 17”.

Secularizarea

Şi ca această Sf. Mănăstire, mai bine să fie ocrotită şi nesupusă Statului sau sub altă instituţie, Prea Sfinţitul Episcop Calinic, au făcut o cerere la Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cerând ca această Mănăstire, cu tot cuprinsul ei, să fie de sine stăpânitoare. Şi Maiestatea Sa Cuza, cu bucurie au aprobat cererea Vlădicăi Calinic, răspunzând în scris aşa, întocmai după original:

„Prea Sfinte Părinte! Am văzut cele ce-mi scrieţi despre Schitul Frăsineiul, pe care îl arătaţi, că într-un simţământ de religiozitate, după propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace le-aţi ridicat din lumina în care se afla. Eu lăudând o asemenea faptă de pietate, şi spre a exprima mulţămirea mea, am ordonat Ministrului meu de Culte, a lua cuvenitele măsuri pentru a vă satisface dorinţa ce îmi exprimaţi, în privinţa Schitului Frăsineiul. Asupra acestora rog pe Dumnezeu, Prea Sfinte Părinte, să vă ţineţi în Sfânta şi buna Sa pază. Bucureşti, 19 Decembrie. 1864. A. I. Cuza”.
Este secularizată şi această Sf. Mănăstire la 1870, luându-le Statul moşia împreună cu Schitul Slătioarele din jud. Vâlcea com. Ocnele Mari, care erau ataşate acestei Sf. Mănăstiri, de Prea Sfinţitul Episcop Calinic, după cum este scris în Pisania Bisericii cei mari, şi în alte acte vechi ale Mănăstirii, relativ la Schitul Slătioarele şi moşia lui.

Adăugarea de noi chilii

Iar la anul 1888, fiind acum ca Domnitor Carol I, şi ca Stareţ al Sf. Mănăstiri, Părintele Silvestru Ieroschimonahul, unul din ucenicii Părintelui Stareţ celui dintâi, Policarp Nisipeanul. S-au aflat Prea Sfinţitul Gerasim Safirin, care pe vremea aceea era Arhimandrit la Sf. Episcopie de Râmnic şi Director de Seminar. Şi ştiind această Sf. Mănăstire, lipsită de mijloace de a se mai mări, şi căci mai este nevoie şi loc bun şi chiar de a se înfrumuseţa cu case şi colţul cel gol dinspre răsărit şi miazăzi: avea şi un gând, ca la bătrâneţe să se retragă la această Sf. Mănăstire pentru mai linişte.

Au cerut Binecuvântare la Prea Sfinţitul Episcop, Ghenadie Enăceanu, precum şi voie de la Părinţii locuitori ai Sf. Mănăstiri, ca să împlinească în colţ lipsa de case. Şi luând aprobarea Episcopului şi învoirea Părinţilor, au ridicat începând de la scară, spre răsărit casele şi Paraclisul, care s-au şi Sfinţit în anul 1905, Iulie 27, de Prea Sfinţitul Episcop Ghenadie Georgescu.

Fiind acum ca Stareţ, Părintele Arhimandrit, Porfirie Bucurescu, iar la anul 1911, când acum Prea Sfinţitul Gerasim Safirin, era ca Episcop de Romani, s-a întâmplat de a demisionat şi după dorinţa Prea Sfinţiei Sale cea de demult, care acum i s-a împlinit, retrăgându-se din Episcopat, au venit de s-a liniştit în casele care însuşi le-au făcut, cu cheltuiala sa. Şi mai trăind 11 ani aici în Sf. Mănăstire, în liniştea plăcută Prea Sfinţiei Sale, au trecut către Domnul în anul 1922, Fevruarie 1, rămânând casele ca Arhondaric, pentru găzduirea închinătorilor vizitatori.