test

schimbare culori

“În mănăstire trebuie să fii ca o albină, să culegi ce este bun şi ce e rău să laşi în voia lui Dumnezeu.”

La chilie ucenicii îi mai aduceau unele daruri care constau din fructe sau alimente. Părintele gusta puţin din fiecare, apoi mi le dădea să le dau de pomană la părinţii şi fraţii din mănăstire.
Alte alimente, să spun sincer, se mai stricau, căci părintele uita de ele. Şi cu toate că erau vrednice de a fi poftite, părintele parcă nici nu le vedea. Astfel eu eram nevoit, cu părere de rău că nu le-am mâncat eu, să le arunc.
Într-o zi, când încercam să mai dau din prinoasele ce le primise părintele, adică brânză la părinţii: Arsenie ierodiaconul, Filaret monahul, Vichentie monahul, Alexie monahul, Ioil monahul, şi alte alimente la paznici ori la muncitorii Sf. Mânăstiri ori la fraţi m-am întrebat în sinea mea de ce oare părintele primeşte aceste prinoase de la ucenicii săi dacă totuşi nu le mănâncă. Şi nu am terminat bine gândul acesta că părintele m-a strâns de mână şi zgâlţâindu-mă uşor mi-a zis: “Bă, se spunea despre avva Menon că la început nu voia să ia de la nimeni nimic. Şi de aceea, cei ce aduceau câte ceva se duceau mâhniţi că nu lua. Iar alţii veneau la el voind să ia ca de la un bătrân mare şi nu avea ce să le dea lor şi plecau şi ei mâhniţi. Şi zicea bătrânul: “Ce voi face? Fiindcă se întristează şi cei ce aduc şi cei ce vor să ia? E mai de folos aceasta: De va aduce cineva, să iau, şi de va cere cineva, să-i dau”. Şi aşa făcând s-a odihnit şi pe toţi îi umplea de încredinţare.”

De atunci nu m-am mai mirat de lucrarea părintelui căci într-adevăr părintele era doar un mijlocitor, lua de la oamenii cu situaţii bune şi dădea la oamenii amărâţi ce nu aveau ce mânca.
Mi-aduc aminte că părintele, deoarece noaptea făcea Sf. Maslu, ziua după ora 12, când se servea masa îmi spunea:

-Fiule, iartă-mă, vino mai târziu, pe la ora 5, când voi pleca din nou la Sf. Maslu, că am curaj să dorm şi eu puţin! După care, eu ieşind, închidea uşa şi se întindea în pat spre a se odihni. Dar ce, credeţi că putea?

Până la ora 5 veneau cerşetorii şi îi băteau în uşă încât adeseori era nevoit să se trezească şi să le dea câte ceva. La ora 5 eu veneam şi părintele îmi spunea: “Fiule, n-am reuşit să închid şi eu un ochi, bat ca la grajd! De, merit, dacă n-am lene puţină! Să te rogi pentru mine să scap de ea.”
Acestea ştiind că nu s-au întâmplat numai în acea zi şi gândindu-mă că părintele pe lângă că era bolnav, având şi o vârstă de 77 de ani mai trebuia să-i rabde şi pe aceşti cerşetori, am luat următoarea iniţiativă zicându-i: “Părinte, haide să vă pun o yală la prima uşă şi să o încui ca să vă puteţi odihni câteva ore între 1 şi 5.”

Ce credeţi că mi-a spus: “Fiule, noi trăim aici ca în sânul lui Avraam, avem unde dormi, mâncăm bine, dar aceştia vin atâţia kilometri până aici că nu au ce mânca sau nu au unde să-şi plece capul şi eu să le închid uşa? Dacă vrei să-ţi închid şi eu uşile Împărăţiei Cerurilor, închide uşa, dacă nu, atunci lasă-i să vină că Domnul a spus: “Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.”
De atunci nu am mai încercat să-i opresc pe cerşetori şi părintele le dădea bani şi alimente.
Mi-a dat şi mie să-i dau unui om din Alba Iulia 1.000.000 de lei şi la un altul din Curtea de Argeş la fel.
Altădată, un frate i-a spălat nişte rufe părintelui şi i le-a pus pe culme să se usuce. Cineva i le-a luat şi fratele i-a spus părintelui întâmplarea vestindu-i şi cine era hoţul.
Ştiţi ce i-a spus părintele: “Fiule, lasă să fie milostenia noastră, nu i le mai cere înapoi. Că, dacă tu dai, şi Dumnezeu îţi dă ţie.”
Pentru mânăstire cumpăra pâine de Sibiu, cartofi, brânză de oaie, vin. Ajuta şi pe mulţi preoţi cu bani, încerca să-i mulţumească pe toţi.
Noaptea pentru dânsul era zi, căci adesea mergea pentru a oficia taina Sf. Maslu, la bisericile în construcţie, unde preoţii îi solicitau sprijinul. Astfel se ducea la Piteşti, Sibiu, Făgăraş, Baia Mare. Multă lume, cunoscându-l, îl rugau să facă şi la ei acasă Sf. Maslu încât părintele nu îi refuza.
Unii însă nu vedeau în această activitate a părintelui o lucrare mântuitoare, ci chiar îl judecau punând mântuirea părintelui la îndoială.
Deoarece părintele săvârşea adesea Taina Sf. Maslu era asaltat de credincioşi ce îi dădeau pomelnice cu sume de bani considerabile, ceea ce dădea impresia acestor clevetitori că părintele era un “iubitor de arginţi”. Deci eu văzând acestea am luat îndrăzneala de a-l întreba referitor la acest lucru:

-Părinte, dar ce părere aveţi că unii vă pun la îndoială mântuirea?

-Fiule, ursul merge, iar câinii latră.

Acest răspuns simplu mi-a dat de înţeles că părintele făcea aceste lucruri cu responsabilitate, fiind foarte conştient de ceea ce face şi că nu vroia să-mi destăinuie lucrarea sa.
Ce făcea totuşi cu banii? Lămurirea definitivă asupra acestei activităţi a părintelui am avut-o într-o zi când făcându-i curat în chilie am găsit printre multe hârtii uitate parcă dinadins o mulţime de chitanţe ce dovedeau ajutorul financiar dat la construirea multor biserici. Pe lângă acestea am găsit şi o cerere făcută de părintele Achim Băcilă Presfinţitului Mitropolit Antonie Plămădeală prin care cerea binecuvântarea arhierească de a-l chema pe părintele Lavrentie la Sf. Taină a Sf. Maslu în parohia sa, Mihai Viteazul, pe care a şi primit-o.
În această cerere se arată că până în anul 1998 părintele a donat acestei biserici o sumă de 50 de milioane.

Întocându-mă la chitanţele amintite şi la biserica din Parohia Mihai Viteazul suma donată în perioada 1999-2002 este de 162 de milioane.

Părintele a contribuit cu sume de bani, pe care nu le voi mai enumera, şi la construcţia altor biserici cum ar fi: biserica din comuna Danciu, judeţul Vâlcea, biserica din parohia oraşului Victoria, schitul Acoperământul Maicii Domnului, biserica din Parohia Ostroveni, Rm. Vâlcea, biserica din Parohia Mihai Viteazul din Sibiu, biserica din Parohia Sf. Ilie din Baia Mare, biserica din Parohia Lunca Jiului, biserica Sf. Constantin şi Elena din Sibiu, biserica din parohia Gâvanu din Piteşti, biserica din Parohia Ştrand din Sibiu, catedrala ortodoxă cu hramul Sf. Ioan Botezătorul din Sibiu, biserica spitalului militar din Sibiu şi multe altele.
Preoţii acestor biserici pot da mărturie de tot sprijinul financiar dat de părintele.
Aş vrea să mai fac încă o singură remarcă şi anume:

Părintele nu se ducea la oricine, ci numai la anumiţi preoţi.

Mi-aduc aminte, odată, un vieţuitor din Sf. Mânăstire, care avea un băiat preot de mir, m-a rugat să-l rog pe părintele să meargă la Sf. Maslu, la biserica fiului său, ca să strângă bani pentru a o picta.
Eu am mijlocit, dar părintele mi-a spus: “Fiule, ştiu că preotul acesta nu ţine posturile, am mai fost o dată la el. Nu mă duc. Eu, mă duc şi eu la cine ştiu că ţine cât de cât rânduielile bisericii.”

inapoi