Model de ascultare şi de hărnicie

Fericit este cel ce-a dobândit ascultarea adevărată şi nefăţarnică, căci unul ca acesta se supune şi nu murmură, este gata spre tot lucru bun, mulţumeşte în necazuri, nu se mută din loc în loc, nu umblă din mănăstire în mănăstire, rabdă în locul în care este chemat şi nu este stăpânit de trândăvie, nu se bucură de odihnă. Un astfel de om a fost şi părintele, plin de virtutea ascultării.
Dacă ar fi să mă gândesc la toate ascultările la care s-a supus părintele în toată perioada cât a stat în Sf. Mănăstire, ar fi de ajuns, reamintindu-le, să-i dovedească supunerea sa faţă de Dumnezeu şi faţă de stareţii acestui sfânt locaş. Era anul 1944 când a ajuns în incinta mânăstirii şi după cum părintele mărturisea primul lucru ce l-a făcut stareţul Simeon Combei a fost să-l pună cum am mai amintit, următoarei încercări: l-a trimis să stea într-un dormitor comun, al muncitorilor şi timp de trei luni l-a pus la diferite ascultări de la bucătărie până la tăiatul lemnelor pentru iarnă, nespunându-i nimic referitor la acceptarea sa în obştea mânăstirii.
Dimineaţa la ora 7 economul mânăstirii, părintele ieromonah Calist, ori ajutorul său, monahul Ilarie, bătea într-o tochiţă de metal în urma căreia părintele trebuia ca împreună cu toţi vieţuitorii mânăstirii să se strângă pentru a primi ascultările din acea zi. Deoarece Sf. Liturghie se făcea doar în duminici şi sărbători şi în cursul zilelor se făceau Ceasurile împreună cu un acatist, la biserică stătea doar paracliserul împreună cu preotul de rând. Restul părinţilor erau cum am amintit la diferite ascultări încât toate treburile gospodăreşti de mânăstiri se săvârşeau cu ei. La ora 13 se opreau din muncă când serveau masa, după care se odihneau o oră, că apoi iar munceau până la ora 7 seara după Vecernie. Urma apoi să mănânce, să stea la slujba Pavecerniei şi să-şi facă pravila, ca apoi să se odihnească până la ora 12 noaptea, când se sculau şi se apucau să-şi facă canonul până la 1 noaptea, ca apoi să stea la slujba Utreniei până dimineaţa la ora 4.
Economul Calist şi ajutorul său erau nelipsiţi la slujba de noapte. Ei supravegheau dacă venea toată obştea la slujbă şi dacă lipsea cineva, neavând motiv binecuvântat, i se dădeau a doua zi metanii la masă.
Astfel a stat părintele 3 luni de zile şi celelalte zile până a fost dat la altă ascultare, şi anume aprovizionarea mânăstirii cu cele necesare traiului. Astfel pleca dimineaţa, după slujba Utreniei, cu căruţa trasă de boi spre metocul din Rm. Vâlcea, apoi mai departe până la Strejeşti Drăgăşani, de unde aducea vin pentru Sf. Liturghie. Mai pleca cu lemne până la metocul din Rm. Vâlcea, unde stareţul Simeon vindea lemnul şi cumpăra grâu şi porumb. Apoi părintele se întorcea cu grâul şi porumbul până la moara mânăstirii, unde trebuiau măcinate, şi de aici cu caii era dus la mânăstire.
Părintele pleca apoi şi la Caracal, acolo stând şi mai mult timp, căci a fost numit şi metocor, având grijă de terenul mânăstirii de acolo.

Această ascultare nu a fost uşoară şi fără primejdie, că de multe ori se primejdia din cauza hoţilor, iar când pleca pe drum îl prindea ploaia sau avea de suportat frigul iernii.

Dar prin mila Maicii Domnului a trecut şi ascultarea asta şi i-a fost dată alta, în anul 1945, şi anume la oile mânăstirii, până în anul 1948.

Era el cu încă un părinte, Sofronie. Dimineaţa la ora 4 dădeau oile la strungă, le mulgeau şi apoi le scoteau la păşunat, mergând cu ele şi 15 km, aproape de Schitul Pătrunsa sau alte locuri ca: Lotrişor, Roişte. Acolo stăteau mai mult, dormeau lângă oi rezemaţi cu spatele de vreun copac. Uneori îi pridea ploaia, şi părintele fiind mai tânăr trebuia să alerge după ele, şi nu erau puţine, ci 200. Nu apuca să se odihnească bine că părintele Sofronie îi spunea: “Bă, Gavrilă, du-te şi adu oile de pe dealul ăla!” Şi părintele se ducea şi nu ajungea bine că iară auzea: “Bă, Gavrilă, vezi, du-te şi adu-le că s-au îndepărtat!”

Cu timpul însă devenise cioban foarte bun, dar în anul 1948, pe la începutul lui noiembrie, pe cînd era cu oile la iernat la metocul Seci, vizita stareţului ieromonah Simeon Combei îi aduce o nouă veste şi anume hotărârea conducerii mânăstirii de a-l face monah.
Deşi el ar fi vrut să rămână în continuare cioban, se supune, şi de sărbătoarea Sf. Apostol Andrei este tuns în chipul îngeresc, punându-i-se numele de Lavrentie.
Nu după mult timp după acest eveniment părintele este dat cu ascultare la stâna mânăstirii. Aici era cu încă un monah bătrân, Stelian.
Amândoi luau laptele de la oi şi vaci şi o parte îl închegau făcând brînză, iar alta o dădeau la masa de obşte. Pe lângă această sarcină mai aveau grijă de vacile mânăstirii, boi, căci aveau 4 perechi de boi, găini şi porci.
În anul 1949, nu după mult timp după hirotonisirea sa întru diacon, părintele este numit ajutor de econom.
Părintele ieromonah Calist retrăgându-se din economat a lăsat în locul său pe monahul Ilarie, om destoinic şi cu frica lui Dumnezeu. Acesta, pentru simţul gospodăresc ce a văzut că îl avea părintele Lavrentie, îl alege ajutorul său în ascultarea sa.
Şi astfel, după declaraţiile muncitorilor bătrâni, părintele lucra alături de ei de dimineaţa până seara în tăcere şi rugăciune. Era foarte sever cu ei în ceea ce privea treburile de făcut, dar le dădea tot ceea ce aveau de trebuinţă la casele lor.
Părintele era dus, depinde de sezon, ba la arat, la semănat, la grădină, la pus cartofi, la pusul fasolei, lucrând cu dragoste, ştiind că din roadele ostenelilor lui se satură gurile flămânde ale oamenilor necăjiţi şi că prin efortul lui depus, fraţii şi părinţii aveau cele de trebuinţă pentru a se ocupa cu mai multă râvnă către cele duhovniceşti.
În fiecare duminică, însă, slujea Sf. Liturghie împreună cu părintele ieromonah Paisie. Şi după cum el însuşi mărturisea ucenicului său de chilie, pentru el nu era bucurie mai mare ca aceea de a săvârşi la sfârşitul fiecărei săptămâni dumnezeiasca liturghie. Este greu să ne imaginăm frica sfântăşi veghea lui din cuprinsul fiecărei săptămâni, ca la sfârşitul ei să se învrednicească a se împărtăşi cu Hristos.
Ca ajutor de econom a stat până în 1961 când este numit econom de către noul stareţ, arhimandritul Neonil Ştefan. După ce a fost numit econom, cu bucurie şi râvnă îl asculta pe stareţul său, îndeplinind sarcinile grele şi uşoare care-i erau încredinţate.
O primă însărcinare a fost de a construi un hambar pentru porumb. El fiind un om practic, energic şi cu inimă curată, după cum mărturisesc toţi cei care l-au cunoscut, muncea alături de muncitori. De aceea, tot ce atingea el primea binecuvântare din belşug şi aceasta se întâmpla deoarece lucra cu rugăciunea în minte şi ca pentru Dumnezeu.
Căuta ca munca să fie îndeplinită temeinic, toate să fie aranjate cu chibzuială şi precizie.

Un frate i-a cerut nişte sfaturi referitoare la ascultările pe care le săvârşea, iar părintele i-a spus: “Fiule, dacă mâinile lucrează şi mintea se roagă, Dumnezeu te ajută să termini cu bine orice ascultare”. Cine poate spune eforturile şi greutăţile lui în această ascultare dificilă şi de răspundere. Pe vremea aceea nu erau nici tractoare pentru lemnul necesar construcţiei, nici drujbă. Trebuia să se ducă cu boii şi după ce tăiau un copac cu fierăstrăul, îl cărau până la gater, unde era prelucrat.
Zdrobit de oboseală, părintele Lavrentie, într-o noapte, când se întorcea cu un astfel de lemn din pădure, a căzut într-o prăpastie şi şi-a rupt piciorul. Muncitorul care era cu el a lăsat boii, alergând la Metocul de la moară şi chemând un ajutor, l-au dus cu pătura până la Sfânta Mănăstire. Acest incident l-a ţinut mult timp la pat, până piciorul s-a făcut sănătos.
După însănătoşire, părintele aducându-şi aminte de cuvântul Sfintei Scripturi că “Împărăţia cerurilor se ia cu sila şi numai cei ce se silesc o răpesc pe dânsa”, a început din nou să muncească până a terminat acest hambar.
Părintele stareţ, convingându-se după toate cele petrecute, că are un om capabil şi demn de încredere, i-a dat o nouă ascultare şi anume, aceea de a construi noi grajduri pentru vaci, întrucât cele vechi se surpaseră din cauza zăpezii.
Părintele, aducându-şi aminte cuvintele Sfântului Isaac Sirul “Huzurul şi trândăvia sunt moartea sufletului, se poate să-l păgubească mai mult decât dracii”, s-a apucat de lucru şi nu după mult timp a terminat şi această ascultare, după care au urmat şi altele, pe care doar le amintim: pietruirea drumului de la intrarea în Sfânta Mănăstire, până la izvorul Sf. Calinic, construirea unei stăreţii noi şi a unei trapeze, înlocuirea acoperişurilor chiliilor din jurul bisericii, realizarea unui balcon nou la stăreţia veche în locul celui din lemn etc.
În timpul cât a fost econom, mai mult de douăzeci de ani, este imposibil de cuprins toate eforturile şi toată osteneala părintelui în toată această perioadă până în 1987 când renunţă şi iese la pensie din cauza bătrâneţii.
Aceasta este pe scurt activitatea părintelui ce a depus-o în acest Sfânt Locaş şi cred că este destul de sugestivă spre a contura această parte bună ce a avut-o părintele Lavrentie. El a fost un model de ascultare şi muncă pentru mulţi călugări ce au trăit aici.