A doua perioadă istorică a mănăstirii Frăsinei.
Ctitoria Sfântului Calinic (1859)
Zidirea mănăstirii şi introducerea pravilei atonite

Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul 1857 prin judeţul Vâlcea, Sfântul Calinic vizitează şi schitul Frăsinei. Aşezarea retrasă şi locul deosebit de frumos îl impresionează pe acesta. Se crede că vizita lui ar fi avut loc în anul 1859, iar lucrările pentru construirea mănăstirii au început imediat în anul următor (1860). Adevărul a fost stabilit odată cu găsirea unei scrisori a Sfântului Calinic adresată ministrului N. Creţulescu, în care spunea: "Cu duhovnicească şi arhierească binecuvântare D-le Nicolache. În anul 1857 găsirăm aici în districtul Vâlcea, plaiul Cozii, o biserică de zid, cu o chilie împrejur, situată în loc retras sub numele de schitul Frăsinei. Poziţia locului acestui schit mă mişcă foarte mult, de a forma noi şi a urma un proiect ce tinde la un act de religiozitate".

Dorinţa Sfântului Calinic s-a împlinit în anul 1859, când a început lucrările de construire a noului locaş. Această construcţie se realizează după ce s-a instalat ca episcop la Râmnic, unde şi-a creat un mediu monahal la reşedinţă şi cu servicii divine permanente. Iar pentru liniştea sihăstrească el zideşte mănăstirea Frăsinei, pe o colină la poalele muntelui Căpăţânei, unde îşi are izvorul pârâul rnuereştilor, care udă două sate vechi, în care femeile ar fi reprezentat cândva capul familiilor, în locul bărbaţilor pieriţi în luptele cu năvălitorii. Lucrările s-au desfăşurat destul de greu, având în vedere că atunci nu exista nici o cale de acces la mănăstire. Singura posibilitate de a ajunge aici era firul apei, pe unde se circula cu caii. Construcţia s-a realizat după planurile Sfântului Calinic, care avea o experienţă destul de bogată în această direcţie şi cu concursul meşterului Costache, arhitectul său. La ridicarea clădirilor a fost folosită mâna de lucru a sătenilor de prin prejur. Părinţii bătrâni ai mănăstirii păstrau vie tradiţia moştenită de la înaintaşi în legătură cu bunătatea Sfântului Calinic, faţă de cei care lucrau la mănăstire.

Pictura bisericii

Pentru pictura bisericii, Sfântul Calinic intenţiona să angajeze pe renumitul pictor Gh. Tătărăscu, pe care îl aprecia mult şi cu care avea relaţii de prietenie de la realizarea altei ctitorii, catedrala din Râmnicu Vâlcea, pe care o pictase Gh. Tătărăscu. Acesta însă nu a putut răspunde solicitării Sfântului Calinic, deoarece era angajat în alte lucrări. Totuşi el recomandă călduros pe un mare pictor ardelean, Mişu Pop din Braşov, care pictase împreună cu Constantin Lecca mai multe biserici.

Pictorul Mişu Pop a acceptat propunerea Sfântului Calinic de a picta biserica mănăstirii Frăsinei. El vine aici în vara anului 1860 şi lucrând temeinic, termină pictura bisericii în primăvara anului 1863. După ce se fac ultimele finisări, Sfântul Calinic hotărăşte sfinţirea noului lăcaş la 12 mai 1863, urmând ca biserica să aibă hramul Adormirea Maicii Domnului.

Organizarea administrativă

După sfinţirea noului aşezământ urmează şi organizarea lui administrativă. Sfântul Calinic dorea ca în noua mănăstire să fie introdusă pravila aspră, care se practica în mănăstirile din muntele Athos şi pe care el o cunoscuse cu ocazia unei călătorii la Athos, înainte de a fi stareţ la Cernica. În acest scop, renunţă la stareţul Acachie şi aduce din Athos pe un fost ucenic al său, Policarp Nisipeanu, spre a-l pune stareţ la mănăstirea cea nouă.

Policarp este însoţit de doi ucenici ai săi: Silvestru şi Lavrentie, primul preot hiritonit în Sfântul Munte, iar al doilea, diacon. Prin Policarp, care era un bun cunoscător al pravilei atonite, Sfântul Calinic îşi realizează dorinţa sa. Gândul pe care l-a avut încă de când era la Cernica îl împlineşte acum prin statornicirea la Frăsinei a regulilor monahale de viaţă de obşte, cu regim aspru de convieţuire. Tradiţia şi practicile atonite încep să fie puse în lucru odată cu instalarea noilor vieţuitori. Slujbele de noapte începute prin Policarp şi ucenicii săi nu se vor abandona niciodată, până în zilele noastre şi nădăjduim că şi în continuare se va perpetua dorinţa sacră a sfântului ctitor.

Piatra de legământ

Tot ca urmare a tradiţiei atonite, Sfântul Calinic opreşte intrarea femeilor în mănăstire, aşezând în acest scop în anul 1867 o piatră de legământ la circa 2 kilometri de mănăstire, unde astăzi este o biserică şi dependinţe pentru cazarea femeilor şi unde se oficiază slujbe religioase pentru cele care se ostenesc să vină pe aceste meleaguri. Pe piatra de legământ sunt gravate în litere chirilice atât binecuvântări, pentru cele care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. Pentru a dovedi cele spuse dăm în continuare conţinutul scrierii de pe piatra de legământ:

,,Acest sfânt locaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum: sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi celor ce vor păzi această hotărâre să aibă blagos­lovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor tot fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Seve­rin, 17 ian. 1867".

Piatra de legământ se află actualmente în casa memorială a Sfântului Calinic. Această casă a fost construită înainte de zidirea bisericii şi după mărturia celor vechi aici Sfântul Calinic a locuit pe timpul construirii bisericii şi a chiliilor din jur. Legă­mântul Sfântului Calinic Chiar în timpul său, cei care l-au călcat au fost aspru pedepsiţi. Este cunoscut episodul tinerei păstorite din satul Muereasca, care din greşeală a trecut hotarul şi s-a îmbolnăvit de epilepsie, fiind nevoită să ceară ajutorul Sfântului Calinic, pentru a fi iertată şi în acelaşi timp tămăduită.

Mijloacele de întreţinere

După ce mănăstirea a fost organizată administrativ, având stareţ şi obşte cu rănduială de viaţă religioasă şi slujbe zilnice, obştea mănăstirii creste şi odată cu ea se măresc si necesităţile materiale de întreţinere. În această situaţie, Sfântul Calinic face nenumărate eforturi, pentru a asigura mijloacele necesare întreţinerii monahilor din mănăstire. Donează mănăstirii nenumărate cărţi de slujbă, care se tipăreau în tipografia înfiinţată de el, unelte agricole necesare şi un apreciabil număr de animale, pentru a satisface nevoile mănăstirii.

Având în vedere că veniturile mănăstirii erau destul de modeste, pentru o mai bună întreţinere, Sfântul Calinic, în înţelegere cu mitropolitul Nifon, îi adaugă şi venitul schitului Slătioarele. Acest venit este pierdut odată cu secularizarea averilor mănăstireşti din 1865, când cu toată intervenţia Sfântului Calinic, schi­tul Slătioarele este secularizat. Alte venituri pentru mănăstirea Frăsinei vor fi încredinţate şi din veniturile tipografiei înfiinţate de el şi donată primăriei oraşului Râmnicu Vâlcea, cu condiţia ca jumătate din câştigul încasat pe tipărituri să intre în bugetul mănăstirii Frăsinei. Primăria a respectat acest testament până la 1903, de la care dată şi până la 1911 mănăstirea nu-şi mai primeşte dreptul.

Secularizarea

O altă problemă în legătură cu averea mănăstirii Frăsinei a fost aceea a secularizării, petrecută chiar în timpul Sfântului Calinic. Din această perioadă ni s-au păstrat un număr de documente şi corespondenţa dintre Sfântul Calinic şi autorităţile de stat.

La 13 decembrie 1863 este votată legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti propusă de M. Kogălniceanu, care prevedea: "Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sf. Mormânt, M. Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului".

Ca urmare a acestei legi, pusă în aplicare în 1864, Ministerul Finanţelor a ordonat ca atelajele şi vitele mănăstirii Frăsinei să fie rânduite la licitaţie. Pentru ca licitaţia să nu aibă loc, Sfântul Calinic intervine la Ministrul Cultelor, N. Creţulescu, printr-o scrisoare, arătând printre altele: "Acest schit după datinele cele mai vechi se administrează de sine, fără vreun amestec din afară, pentru că nu are niscai venituri, având numai o mică părticică de pământ pe care se află situat. N-am lipsit a contribui totdeauna pentru întreţinerea părinţilor vieţuitori acolo, înlesnindu-le cele necesare".

A doua dispoziţie conformă cu legea secularizării se referea la arendarea vetrei mănăstirii. Pentru acest lucru, Sfântul Calinic este determinat a doua oară să intervină, printr-o scrisoare, către N. Creţulescu, în care se spune: "Nu vă puteţi închipui cât de grozav mă izbi acel anunţ, puindu-mă din nou în cea mai adâncă mâhnire sufletească după cele ce cunoaşteţi din zisa epistolă, că am contribuit întru înfrumuseţarea şi susţinerea acelui schit, luându-l sub patronajul meu, ca ridicându-se din posesie acel mic pământ ce se cultiva pe seama schitului şi care nu este decât până la 10 pogoane arătură şi fâneţe, însă şi acesta împărţit pe petece, după poziţia prăpăstioasă a locului... Vă rugăm să binevoiţi a face prin mijlocirea de care dispuneţi de a lăsa pomenitului schit iarăşi de a se administra de sine ca şi până acum".

Odată cu această scrisoare, Sfântul Calinic trimite prin mijlocirea lui Cretulescu o scrisoare cu un conţinut asemănător şi domnitorului A.I. Cuza. Ministrul cultelor N. Creţulescu, care avea o deosebită stimă faţă de Sfântul Calinic, intervine la Cuza potrivit cererii sfântului, înmânându-i şi scrisoarea amintită.

Domnitorul se arată binevoitor faţă de cererea Sfântului Calinic şi dispune după dorinţa acestuia exceptarea de la secularizare a mănăstirii Frăsinei. Iar ca răspuns la scrisoarea primită, domnitorul îi adresează următoarea scrisoare:

"Prea sfinţite Părinte, Am văzut cele ce-mi scrieţi despre schitul Frăsinei pe care mi­-arătaţi că dintr-un simţământ de religiozitate din propriile Prea Sfinţiei Voastre mijloace, l-aţi ridicat din ruină. Eu luând o asemenea faptă de pietate şi spre a vă exprima mulţumirea mea, am ordonat ministrului meu de culte a lua cuvenitele măsuri pentru a satisface dorinţa ce-mi exprimaţi în privinţa schitului Frăsinei".

N. Creţulescu trimite Sfântului Calinic scrisoarea lui Cuza, însoţită de o scurtă scrisoare a sa cu următorul conţinut:

"Prea Sfinte Părinte,

Am onoarea a vă alătura pe lângă această scrisoare că Măria Sa ne trimite spre răspuns la aceea ce m-aţi însărcinat pe mine a da în mâinile Măriei Sale. Simt plăcerea a vedea că cu aceasta vi s-a îndeplinit dreapta dorinţă ce aveţi în privinţa schitului Frăsinei. Al Prea Sfinţi ei Voastre fiu sufletesc".

Prin acest act emis de domnitorul Al. I. Cuza, mănăstirea Frăsinei, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic, rămâne singura mănăstire nesecularizată din ţară. Schitul Slătioarele însă, cu toată intervenţia Sfântului, este secularizat în anul 1865 şi astfel venitul care venea de la acest schit pentru mănăstire intră în patrimoniul statului.