Prima întâlnire

Despre părinte se vorbea la biserica unde mă duceam în duminici şi sărbători, cu multă evlavie. Aceste cuvinte mi-au născut în suflet curiozitatea de a-l cunoaşte. Şi cu mila lui Dumnezeu, care ştie gândurile fiecăruia, considerând că acest gând mi-este de folos să se îndeplinească, în anul 1994 am primit o invitaţie de la un prieten de a urca împreună cu el la Sf. Mănăstire Frăsinei.

Acolo, stând la slujba Sf. Liturghii, am avut bucuria să-l văd pe părintele Lavrentie în Sf. Altar. Părul şi barba erau de un alb imaculat, avea nişte ochi pătrunzători şi era de o seriozitate vizibilă. Faţa sa exprima bunăvoinţă şi dragoste.

După slujba parastasului, a ieşit din biserică, iar eu aşteptându-l afară, am avut surpriza să observ că era bolnav cu picioarele, căci şi le mişca greu, aproape târâdu-şi-le. Instinctiv, m-am uitat la faţa lui care nu arăta nici pic de suferinţă. Acest lucru mi-a dat de înţeles că părintele ştia foarte bine să-şi acopere suferinţele.

Când s-a apropiat i-am cerut binecuvântarea după care părintele mi-a spus:

-De unde eşti?

-Din Rm. Vâlcea.

-Dar ce, eşti primarul oraşului?

-Nu.

-Ai leac pentru lene, că eu nu mai pot de ea?

-Nu am.

După acest scurt schimb de cuvinte părintele m-a luat de mână dându-mi de înţeles că vrea să se sprijine de mine pentru a merge mai repede. Eu nu l-am refuzat şi aşa am mers amândoi până la o bancă de lângă chilia sa, pe care am stat. Acolo i-am spus toate necazurile mele sufleteşti după care părintele mi-a spus: -Fiule, dacă nu te pocăieşti, te pierzi. În lume e greu, să te faci călugăr.

Aceasta a fost prima mea întâlnire şi a fost ca o adevărată minune. Mergând pe drumul de întoarcere mi-am dat seama că acum a sosit momentul când trebuie să iau o decizie importantă. De această decizie realizam că depind viitorul şi mântuirea mea.

M-am minunat de sfatul părintelui: “În lume e greu. Să te faci călugăr”, încât a trebuit să mă străduiesc foarte tare să-mi dau seama de ce îmi propunea părintele acest lucru.

Întorcându-mă la casa şi la studiile mele am început să cercetez multe cărţi duhovniceşti pentru a-mi putea face o imagine asupra vieţii unui monah.

M-au impresionat siguranţa şi simplitatea cu care părintele m-a sfătuit. Din timp în timp spusele lui îmi reveneau în minte, cu toate că nu eram decis de a face acest pas, astfel fără să-mi dau seama gândul mi se întorcea la aceeaşi întrebare: Ce e de făcut, să dau la facultate ori să aleg retragerea într-o Sf. Mânăstire?

Această zbatere sufletească am trăit-o o lună de zile până când o nouă întâlnire cu părintele Lavrentie mi-a dat şi rezolvarea ei.

Într-o după amiază nişte oameni care îl ştiau pe părintele m-au dus la Mânăstirea Frăsinei. De data aceasta am observat că în jurul său se adunaseră mulţi oameni, aşa că am aşteptat până ce a rămas singur, când apropiindu-mă i-am spus neliniştea mea, la care părintele mi-a spus: “Fiule, roagă-te la Sf. Calinic, fă acatistul lui până ce termini şcoala şi ce te va lumina Dumnezeu, aia să faci. Deci nu te mai gândi ce să faci, ci doar atât să faci, să ceri lui Dumnezeu aşa: Doamne, dă-mi ce crezi Tu că mi-e de folos pentru mântuirea mea.”