Stareţii Mănăstirii Frăsinei

Ca Părinţi Stareţi la Schitul cel vechi, au fost patru, în timp de 88 de ani, anume:

† Monahul Ilarion,
† Ieromonahul Climent,
† Ieromonahul Isaiia şi
† Ieromonahul Acachie.

Şi 65 de ani a fost pustiu. Iar acum au rămas ca Bisericuţă a Cimitirului Sfintei Mănăstirii cei mari.
Iar la Sf. Mănăstirea aceasta nouă, în 64 de ani, au fost 3 Părinţi Stareţi şi anume:

† Schimonahul Policarp Nisipeanul (1863-1883)

Cuvioşia sa era de origine de la Ocnele Mari, jud. Vâlcea, din familie nobilă a nisipenilor. S-a tuns în Monahism în Sf. Mănăstire Cernica, fiind ca Părinte Stareţ atunci Prea Sfinţitul Calinic, din Cernica, s-a dus în Sf. Munte Atos, ca chiliot, au stătut acolo până la 1863, când l-a chemat Prea Sfinţitul Calinic înapoi, ca să-l pună Stareţ aici în Frăsinei. Şi au venit cu 2 ucenici ai săi, Ieromonahi, Silvestru şi Lavrentie. După spusele ucenicilor Cuvioşiei Sale, era om aşezat, toate lucrurile le făcea cu bună rânduială, ca şi în Sf. Munte, spun de dânsul, că la multe treburi îl chemau Părinţii din Sf. Mănăstire Prodomu, de-l întreba cum să pună la rânduială cutare lucru, îl ştia că are dreaptă socoteală, cu viaţa era bun, cam pustnicios, ţinea strict rânduiala Sf. părinţi.

Preot nu a primit a se hirotonisi, ci el a trăit simplu Schimonah.
Cuvioşia sa avea două iconiţe pictate pe lemn şi pe dinafară îmbrăcate cu tablă, aduse cu Sfinţia sa din Sf. Munte, pe una este închipuită Maica Domnului cu pruncul în braţe şi pe cealaltă este Învierea Domnului Iisus Hristos, şi legate o iconiţă de alta prin balamale mici. Aceste iconiţe le ţinea la mare evlavie, după cum se şi cădea, în cameră le pune în perete, iar când se ducea undeva le lua cu sine.
Într-un timp îi adusese vrăjmaşul o supărare mare şi în câteva zile era în tulburarea aceea. Cu toată ispita şi supărarea cea adusă de vrăjmaşul, Cuvioşia sa se ruga la Maica Domnului şi la Domnul Iisus Hristos, cu toată căldura şi osârdia sufletului, ca să-l scape de acea supărare. Şi în timpul rugăciunii Cuvioşiei sale, aude un glas din iconiţa Maicii Domnului, zicând către dânsul: Policarpe nu te teme, că Eu am putere mare şi te voi scăpa de supărarea aceasta care o ai şi de altele te voi păzi. Cuvioşia sa bucuros că a auzit iconiţa Maicii Domnului vorbind cu Dânsul, au căzut cu faţa la pământ închinându-se şi mulţămind Maicii Domnului, cu lacrămi de plâns, că au făcut minuni cu el, de atunci a fost în pace.

Acestea le-a povestit Cuvioşia sa mai pe urmă ucenicilor săi. De atunci iconiţele acestea se numesc făcătoare de minuni. Care iconiţe se păstrează şi acum cu aceeaşi evlavie de Părintele Stareţu cel actual.
Cuvioşia sa a fost ca Părinte Stareţ 20 de ani, de la 1863 până la 1883.
În timpul Cuvioşiei sale au fost puţini călugări, pentru că era Mănăstirea nouă. Prea Sfinţitul Calinic ca Episcop al Eparhiei aceştia, mai adunase călugări şi fraţi, din cei plecaţi din Mănăstirile lor şi au aşezat aici, dar cu stricteţea obiceiului Părintelui Stareţ Policarp, nu se prea împăcau, de aceea nu au stat mult aci.
După aceea a început a se aduna noi începători, aceia le-a plăcut şi au stătut şi au făcut isprăvi mari, după cum se va istorisi mai pe urmă.
Ca Preoţi slujitori ai Bisericii erau ucenicii Cuvioşiei Sale, Silvestru şi Lavrentie. La bătrâneţe au bolnăvit, în care boală s-au dus către Domnul, în vârstă de 75 de ani, şi l-au înmormântat aici lângă Altarul Bisericii cei mari, unde este o cruce de piatră. După 7 ani au fost scos şi duse oasele la Schitul cel vechi, stau şi acum în lădiţe de lemn. Ca gospodărie, era puţină, fiind personal puţin.

† Părintele Silvestru (1883-1898)

După Părintele Stareţ Policarp, obştea au ales ca Părinte Stareţ, pe un ucenic al Cuvioşiei sale, pe Cuvioşia sa Părintele Silvestru Ieroschimonah, prenumele nu i se ştie, în toate actele îl vedem iscălit numai sub numele de Ieroschim. Silvestru.

Este de origine din Bucureşti, s-a tuns în Monahism în Sf. Munte Atos, şi s-a făcut ucenic de aproape al Părintelui Policarp, a fost hirotonit ca Preot, tot în Sf. Munte. Când venea vreo rudenie, fraţi sau nepoţi de-ai Cuvioşiei sale, se arăta aşa cam rece faţă de ei, dar să le dea ceva din Mănăstire, nici pomeneală.

Cuvioşia sa era cu viaţa bun Monah, om tăcut şi la greşalele personalului obştii cam aspru. În timpul Cuvioşiei sale, se adunase din cei veniţi noi, (novici) până la 10. Ca Preot ajutător avea pe ucenicul cel de al doilea Părintelui Policarp, pe cel mai sus numit, Ierom. Lavrentie. Pe acesta îl trimitea o dată pe an după milostenie, în jud. Muscel, să capete pânză de cânepă şi de in, bătută în bumbac, acolo este o specialitate de acest fel de pânză.
În anul 1875, ducându-se după obişnuita milostenie în Muscel, în com. Domneşti, gazda la care se adăpostea Sfinţia sa, avea trei băieţi, Părintele Lavrentie, au propus părinţilor găzduitori ca să i se dea un băiat din cei trei ca să-l ia la Mănăstire, să-l facă Monah. Zis şi făcut. Au vrut părinţii ca să dea un băiat spre slujba Domnului. Şi băiatul cel mai mic, cu numele Petru, au vrut să vie cu Sfinţia sa la Mănăstire, şi aşa au fost de tare cu inima, încât nu au mai fost pe acasă în toată viaţa sa. Şi l-a avut Părintele Lavrentie ca ucenic de aproape, l-a învăţat carte veche şi toată rânduiala vieţii Monahiceşti, în călugărie i s-a pus numele de Porfirie.
Părintele Lavrentie au plecat de aici, s-a mai dus o dată în Sf. Munte, că-i era dor de pe acolo. Părintele Silvestru au condus ca Părinte Stareţ, Mănăstirea timp de 15 ani cu toată stricteţea călugărească, de la 1883 până la 1898. Apoi s-a bolnăvit de bătrâneţe.
Când era bolnav şi aproape de moarte (spune ucenicul Cuvioşiei sale, Porfire) că vedea aevea un Înger în chip de băiat frumos care sta în faţa bolnavului, pe o canapea care era aşezată lângă celălalt perete. Odată i-a spus şi ucenicului acestuia, Porfirie, că el vede un băiat frumos care stă pe canapea, dar nu vorbeşte nimic cu mine, şi este şi acum aici, vezi să nu-i faci nimic, că e băiat de treabă şi frumos de tot. Dar Părintele Porfirie de curiozitate evlavioasă, a priceput că acela e Îngerul păzitor al Părintelui Stareţ, care aştepta ceasul şi minutul când îi va porunci Dumnezeu, să ia sufletul bolnavului Stareţ. Părintele Porfirie nu vedea pe Înger, dar de evlavie se apropie şi şade pe canapea, dar bolnavul îl ceartă că de ce se duse şi şezuse pe canapea, că fugi băiatul cel frumos, şi nu se mai vede. Şi în noaptea viitoare s-au dus împreună cu Îngerul către Domnul. În vârstă de 80 de ani. S-a înmormântat tot în acelaşi mormânt, al Părintelui Policarp, lângă altarul Bisericii cei mari. Gospodărie puţină, doi boi, doi cai, trei vaci şi 60 de oi, căruţe, metoc, nu erau.

Orice provizie şi cumpărături de la oraş şi din alte părţi, numai cu spinarea cailor se aducea, la caz de nevoie şi spinarea călugărilor şi fraţilor se întrebuinţă.

† Părintele Porfirie Bucurescu (1898-1927)

După Cuvioşia sa Părintele Silvestru, au fost ales de către obşte, ucenicul acestui Părinte Stareţ;

Părintele Porfirie Bucurescu, de origine din jud. Muscel, com. Domneşti, născut la 1861, când a venit în Mănăstire era de 16 ani, călugărit la vârsta de 28 de ani, în 1889, hirotonit Diacon şi Preot la vârsta de 36 de ani, în 1897.
Bătrânii Stareţi nu făceau fiecum pe cineva călugăr, sau mai ales Diacon şi Preot, ci după mult nevoinţă călugărească.

Stareţ au fost ales în anul 1898.
Acest Părinte Stareţ, era om mic de statură, dar popular la vorbă, au fost isteţ la minte. Acum începuse să se înmulţească şi obştea. Au făcut şi gospodărie mai multă. Au cumpărat loc şi au făcut Metocu (n.a. în prezent aici este mănăstirea în care pot intra femeile) din satul Muereasca, au schimbat loc cu pădure, cu Statul şi au luat poene de fâneţe „Lăcşoarele şi Seciu”, reparaţia la Mănăstire, au acoperit Biserica mare din nou, cu tablă galvanizată, grajduri mai speciale pentru vite, au cumpărat cai, căruţe cu care aduceau provizie până la Metoc în Muereasca, şi de acolo până aici, la Mănăstire, se aducea pe cal, că încă drumul nu era făcut; acum şi vitele se mai înmulţiseră, erau 4 boi, 6 cai, 150 de oi, totul era bine.

În fapte bune călugăreşti era destul de bun, ca şi Părinţii Stareţi cei mai dinainte. La Sfinţirea Paraclisului în anul 1909, au fost hirotesit la rangul de Arhimandrit. A condus Sf. Mănăstire în pace şi cu toată stricteţea 29 de ani. În timpul Cuvioşiei sale, se înmulţise obştea până la 40 de călugări şi fraţi. Şi se duce către Domnul în vara anului 1927, fiind în vârstă de 66 de ani. Şi se înmormântează la Bisericuţa Schitului vechi, spre miazăzi unde i s-a şi făcut o cruce de ciment, cu fotografia Cuvioşiei sale.

La înmormântare au venit mulţi din Rm. Vâlcea.

† Părintele Porfirie Bucurescu (1927-...)

După Cuvioşia sa Părintele Arhimandrit Porfirie Bucurescu, se alege de către Obşte, ca Părinte Stareţ al Sf. Mănăstiri, Cuvioşia sa Părintele Simeon Combei, unul dintre Preoţii Sf. Mănăstiri, ca cel mai distins dintre toţi ceilalţi, în toate privinţele, şi ca statură mai înalt, şi în nevoinţe mai stăruitor, cântăreţ bun şi Preot ales şi cinstit între noi toţi.

Este de origine din jud. Romanaţi, com. Zănoaga, născut în 1891, venit în Mănăstire în vârstă de 19 în anul 1910. Călugărit în anul 1912, a făcut şi armata fiind călugărit, au fost şi în războiul din 1916 unde au fost şi rănit. De unde Coloneii şi toţi Ofiţerii îl au la mare evlavie, căci ştiau că este călugăr când a făcut armata. Au fost hirotonit în Diacon şi Preot în anul 1922.
Ca Părinte Stareţ au fost ales în anul 1927, Iulie. A fost un Părinte bun, smerit şi blând, iertător şi muncitor. În anul 1933 au fost ridicat la rangul de Protosinghel.
Acest Părinte au fost destul de popular cu toată lumea, au prins în prietenie pe mulţi din boerii Râmniceni, care vin peste an la Mănăstire în vizită prietenească.
Cuvioşia sa a îmbunătăţit Mănăstirea cu zidiri de case noi, un corp de case pentru ateliere, un alt corp de case pentru brutărie, magazie şi camere de locuit, stână nouă, saele pentru vite, apoi Metocu de la Râmnic, joagăr, moară sistematică, piuă, au spart stârminele de piatră de a făcut drum pe lângă râu până în sat, că nu era drum deloc până atunci în 1932. au cumpărat război de fer sistematic, pentru ţesut, mohair, dimie, pânză, şi altul de lemn pentru alesături. Au făcut reparaţie în toată Mănăstirea, unde se vedea nevoie. A cumpărat pământ arabil în jud. Romanaţi, 57 de pogoane.

Acestea toate s-au făcut cu cheltuiala din vinderea lemnelor, tăiate din pădurea Sf. Mănăstiri, dar prin sârguinţa şi osteneala Cuvioşiei sale, şi ajutat de toată obştea, care în timpul Cuvioşiei sale, se înmulţise până la 60, călugări şi fraţi. Gospodăria Mănăstirii au crescu mult, cu vite cornute mai multe şi oile sunt peste 200.

Fiindcă acest Părinte Stareţ este acum în viaţă când screm acest Istoric, lăsăm aici loc, pentru ca după ce se va duce către Domnul, să se scrie ce s-a mai lucrat şi întâmplat, până la mutarea Cuvioşiei sale.